O zi pe care n-o voi uita

Mă gândeam să mă reapuc să scriu. Dar s-o fac la modul serios. Apoi m-am răzgândit. Apoi am vrut să-mi cumpăr un domeniu, pentru că, mă gândeam eu, aș fi reușit să mă ambiționez. De atunci s-au schimbat multe, aproape că mă simt ca o altă persoană de când am postat ultima oară.

Azi mi-am dat prima demisie. Azi am ținut primul speech către o mulțime de 70-80 de persoane. Și tot azi, mi-a fost ridicată mașina de pe Ion Câmpineanu.

Comments (6)

oi... sa o luam pe rand:
- Felicitari pentru demisie, sunt convins ca e spre mai bine :)
- Felicitari pentru speech, data viitoare vor fi si mai multi.
- Cu masina... asta e urat... dar peste un an nici nu o sa-ti mai aduci aminte :)

Multumesc frumos, Bogdan! Asa sper si eu, pentru toate trei! :)

Prima demisie, is curios care este senzatia. Presupun ca este un amalgam de frica si speranta.

Sa tii un discurs in fata unui public reprezinta, probabil, una din cele mai intense trairi din viata unei persoane. Adrenaline rush-ul ce te cuprinde este genial, senzatia de mandrie care o ai atunci cand reusesti sa captezi atentia unor oameni, precum si gandirea care ruleaza frenetic in timp ce incerci sa gasesti cuvintele potrivite si sa iti ordonezi ideea, iti aduce aminte ca esti om chiar si atunci cand te simti impenetrabil.

In legatura cu masina, ce pot spune? Se rezolva in cele din urma, si, dupa cum a zis Bogdan mai sus, intr-un an o sa uiti totu'.

Si in plus, atunci cand ai un blog, nu este sub un contract ce te obliga sa scrii. Poti scrie oricand vrei tu, iar atunci cand vrei sa te opresti, da-ti demisia pentru o perioada.

Multumesc, Zapakitule!

Nu pot spune ca a fost tocmai frica, pentru ca stiam ca I did my best there si ca era rost sa fac un pas inainte. Sunt destul de calculata...

Cu public speakingul mai am de lucrat, am multe de povestit si am "mostenit" de la mama o tendinta educativa (e invatatoare) :)

Da, cu masina e ca si uitat evenimentul, dar panica de moment a fost mai puternica decat cea cu public speakingul.

Da, blogul nu e un contract, frumos punctat :). Dar nici atunci cand nu esti continuu in ganduri risti sa-ti pierzi audienta, pentru ca daca ai vrea sa fii personal, atunci ai tine un jurnal si nu un blog. Am idei multe pentru acest blog, vreau sa gasesc calea cea buna in a ma reprezenta.

Multumesc inca o data,
Andreea.

Le-am experimentat și eu, mai puțin aia cu săltatul mașinii. Oricum cred că mi-ar și fost mai teamă să-mi ridice ăștia mașina decât să țin un discurs în fața unei audiențe numeroase.

succes...