Poveste de pe Autostrada Soarelui


Cu tatăl meu am o relație specială. Tot ce a făcut în viața aceasta a făcut cu mâinile lui și tot ce mi-a oferit (pentru a-mi satisface toate capriciile mele) a fost rodul muncii sale directe. Îl stimez nespus și aș vrea să am și eu măcat o treime din forța și pofta lui de a munci.

Nu m-a condiționat vreodată (ok, poate doar ieșirile mele din liceu când la 1 trebuia să fiu, indiferent de „ocazie”, în casă - și vedeam atâta cruzime în decizia lui :)) ), m-a pus în schimb, acum plecată-n „lume” la facultate să-i promit că nu-l voi suna vreodată să-i spun că am făcut un accident de mașină și să-l rog să mă tracteze. Orice alte solicitări legate de mașină se acceptă (cred că este cazul să menționez că deține un service auto).

Așa că telefoanele noastre se dădeau doar când aveam minore probleme cu mașina și, din când în când, dacă era o perioadă mai haotică din viața mea și nu treceam cu săptămânile pe acasă, mai primeam câte un telefon de apostrofare (clasicul „Tu nu mai ai părinți?”). Până azi, când am fost pusă în situația de a-l suna: „Tată, sunt la km 95, am făcut un accident, am lovit un câine pe autostradă, mi s-a aprins un semn și bordul mă înjură în germană.” Am tras pe dreapta și am așteptat. Pe lângă bietul câine, am reușit să distrug și radiatorul și am îndoit ușor carcasa din față a mașinii.

Am fost uimită cât de bine am reacționat. Am reușit să mențin controlul, nu m-am panicat deloc (cum e caracteristic sexului feminin din familia mea) și chiar am avut jumătate de secundă în care m-am asigurat că nu venea nicio mașină pe banda mea. Câinele a fost sinucigaș, l-am remarcat de la distanță (ok, în genere caut polițiști), era într-un șanț pe marginea drumului. L-am claxonat puternic, el a urcat în fugă, a ajuns pe autostradă. Eu am frânat. Continuam să claxonez. Trecuse cele 3 benzi de pe sensul meu, moment în care credeam că am reușit să evit o întâlnire, dar sinucigașul (un câine bine-hrănit) s-a întors și l-am lovit cu partea stângă a mașinuței mele, la vreo 90km/h.

Furia mea se îndreaptă către tâmpiții care ne administrează drumurile. După ce că ne bucurăm de câțiva km de autostradă, nici pe aceea nu putem să o îngrădim/construim ca lumea?! Cum a avut acces acel câine pe autobandă? Dacă aveam viteza legală (sure, like that happens often) și nu-l vedeam și îl izbeam din plin? Am fost 4 persoane în acea mașină. Cum ar fi fost dacă, femeie la volan cum sunt, mă panicam și mă izbeam de parapeți sau cădeam în minunatul șanț din cauza impactului?

Nu-mi place să dramatizez, din contră, am glumit serios pentru a de-tensiona atmosfera astăzi. Dar câini pe autostrăzile din Austria/Germania/Italia n-am văzut vreodată.

M-am hotărât: când voi fi „mare”, îmi voi lua un Hummer! :))

Comments (8)

Stiu ca suna ciudat dar e ok ca l-ai luat din plin si nu ai virat. Am avut o experienta similara pe la 90 km/h dar norocul a facut sa nu ating acel caine. Si acum imi amintesc ochii lui cand a auzit claxonul si franele.
O alta chestie cu caini, de obicei au tendinta sa se-ntoarca din drum si/sau claxonul sa ii sperie. Bine ca nu ati patit nimic si ca tata are platforma. :D
Btw, in Bulgaria autostrazile sunt ingradite pt acelasi motiv pe care l-ai mentionat in post.
Drum bun de acum incolo si fara incidente de niciun fel :)

Multumesc, Radu! :)

ce bine sta ea acolo:X hug>:D< tocmai ai luat premiul ptr best driver al saptamanii:* really ;;)

@Deutza..poate best dog killer! :))

Smart move asta cu luatul in plin. Putini au curaj sa o faca. Si mai putini sa recunoasca faptul ca au facut-o. Probabil undeva, un secretar de la "4 labute" se rasuceste nervos pe scaun...

Neplacut eveniment. Dar e bine ca a fost doar un caine. De curand un tanar de 24 de ani a intrat cu masina intr-un cal! Tot pe autostrada. Au murit amandoi. Deci te poti considera norocoasa din punctul asta de vedere :)

Bine ca nu patisei nimic

Si pe Hummer o sa tragi liniute cum trag puscariasii, pentru fiecare caine omorat pe autostrada :)