2009

0

[Cu o lună întârziere...]

La finele 2008-ului mă gândeam că următorul an va fi anul femeilor. Am greșit în ceea ce-i privește pe alții, însă am intuit bine, gândindu-mă strict la persoana mea. A fost anul în care:
-mi-am restructurat musculatura picioarele (mulțumită lui Bobby Voicu care mi-a făcut o recomandare la Dr.Alin Popescu, un om cu o energie incredibilă și un devotament supraomenesc față de meseria sa). Alin m-a dus de mânuță la Centrul Larkoti și am început să muncesc 4-5 zile pe săptămână împreună cu Roxana, my personal trainer. Pentru mine asta e una din cele mai mari realizări, mai ales când 3 doctori îmi spuseseră că problema mea nu se poate rezolva decât prin operație și că în 10 ani nu voi mai putea merge. Alin a reușit să-mi demonstreze că nu sunt cel mai amărât om de pe pământ și că o tibie strâmbă (problema mea) este de fapt o problemă de echilibru, că poate fi aranjată și durerile se pot face dispărute dacă „pun osul la treabă”.

-am cunoscut niște oameni foarte tari, începând cu cei menționați mai sus, adăugând nume românești și internaționale (JADE people, twitteristii nostri :), oameni din onlineul românesc și nu numai)

-am călătorit destul de mult: Anglia-Londra (martie), Spania-Palma de Mallorca(iunie), Grecia-Corfu(august), Cehia-Praga(oct), Anglia-Londra (dec), Spania-Barcelona (dec), atât în scop personal, cât și în câteva business meetings

-am pierudt niște prieteni, dar am câștigat unii noi. Nu pot să pun asta în balanță, încerc să trăiesc fără regrete (dureri de cap inutile). Prin septembrie am realizat cât de importantă este familia pentru mine și m-a readus cu picioarele pe pământ.

-am avut multe multe vise. Unul din ele a fost să mă văd în toamna următoare studentă în Amsterdam. Mi-am dat TOEFL-ul printr-o serie de evenimente nebune (am fugit tocmai în Timișoara pentru a-l putea susține în timp util), am obținut un rezultat bun, unii ar spune chiar foarte bun. Începusem să strâng și „hârțogăraia” necesară, când evenimentul din Londra m-a bulversat total. Am realizat că cel mai bine îmi va fi tot în România pentru că oamenii sunt altfel aici, oamenii pun suflet și te primesc mult mai ușor în viața lor, fără a-ți impune anumite condiții sau bariere. Îmi doream chiar să pot învăța (nu ca-n minunatul ASE), dar asta e, voi încerca să învăț mai multe, pe cont propriu.

-sora mea a „primit” cel mai frumos cadou: Mălina, o fetiță drăgălașă foc, care reușește să te facă să uiți de toate.


-am zâmbit mai mult ca-n 2008, pentru că am avut mai multe motive de zâmbit, mai multe vise și mai mulți oameni care m-au iubit/susținut/„îmbărbătat” (calitativ vorbind, serios!)

Regrete:
-nu am fost suficient de puternică în a-mi dezvolta cele 2 vise de tânăr antreprenor.
-am prostul obicei de a supraanaliza lucrurile/situațiile, I should live more and think less!

Trăgând linia, în 2010 vreau:
-să-mi găsesc un job care să-mi placă nebunește
-să mă bucur de ultimul semestru de studenție, să „Fratelli”zez mai des
-ar mai fi, dar sunt unele chestii ce stau mai mine pe suflet decât scrise goale pe o hârtie

Notite post-balet

0

-nu mai am nicio problemă cu bărbaţii în colanţi. Din contră, aş încuraja acest curent în rândul tinerilor (trebuie să existe neapărat o limită de vârstă);
-bărbaţii nu "fac" balet, ei ştiu să facă sărituri, să meargă în cerc şi să ridice scânduri, pardon, domniţe;
-nu trebuie să mergi cu prietenul tău la un astfel de spectacol. S-ar putea să-i vină idei (și nu-ți dorești să-l dezamăgești, nu?)
-[am vizionat Baiadera]era o scenă care mi-a plăcut mult: Gamzatti (the cool dude) încearcă prin vis să-și întregească dragostea pe care i-o poartă Nikiei (el s-a căsătorit forțat cu Solor), dansând împreună. Ce era interesant era că cei doi erau legați de un voal alb, iar tipa conducea. [a se citi: încă din timpuri străvechi se credea că o femeie conduce o relație :))]
-mă bucur că nu mi-am urmat visele din copilărie (să devin balerină). Am rămas îngrozită când am văzut cât de subțierele sunt.
-am decis că urgent și obligatoriu după sesiune mă voi reapuca să merg la sală („copanele masculine” au fost cele care m-au îmbărbătat)

(poza este de aici)

Barcelona

3
Barcelona este o doamnă din înalta societate, cam de 40 de ani, însă poate păcăli ușor orice ochi uman, părându-i de 30. Și-a iubit întotdeauna viața, condusă de spiritul latin ce-i curge aprig prin vene. Nu a știut să spună nu unei serenade frumoase, unei povești de dragoste, unei lupte între tauri sau unei ”fiesta” de cartier. Și nu a trăit în regrete nicio clipă. S-a apucat de fiecare oportunitate ce i-a apărut în cale și și-a schimbat întreaga înfățișare pentru Jocurile Olimpide din '92. La început a fost timidă, s-a ferit de mare și de bătălii, dar timpul a făcut-o mai puternică și mai curioasă. Așa că și-a scăldat picioarele în Mediterană și și-a aruncat șuvițele peste dealurile ce odată le urca timid.

Poate că singura ei greșală e că a avut prea mulți amanți, iar lucrul acesta se simte pe pieptul ei (La Ramblas), în ochii ei acum tulburi (Plaça de Catalunya, injectați cu narcotice ieftine, în zâmbetul fad care-l arunca peste cozile kilometrice din fața operelor bătrânului său iubit, Gaudi. Ea nu-și găsește liniștea nici ziua și nici noaptea... iar la porțile-i bat zilnic sute de mii de turiști.

Atenție care o dată o bucura întratâta, acum o sufocă...










(Anul nou m-a găsit în Barcelona, alături de niște copii minunați. Am găsit-o murdară, agitată și sălbatică, am fost dezamăgită până am reușit să ne pierdem printre străduțe și să-i descoperim adevărata față.)


LE:Voi reveni cu poze de la Sagrada Familia, am o sumedenie de minuni de acolo :)

Birocratie romaneasca

0
Ne-am lovit toţi de ea de multe ori. Şi am încercat să strigăm, dar nu am fost ascultaţi pentru că dincolo de ghişeele albe, aceleaşi tute ne privesc mereu.

Vă mai amintiţi de ultima mea întrevedere cu poliţia? Ştiu, a trecut destul timp. Amenda am plătit-o a doua zi. Doar că azi am fost întâmpinată cu mare căldură în oraşul natal de tata: „Eşti invitată la Primărie să ridici o recomandată!”. Suprize-surprize, cei de la primărie s-au gândit că mă simt mai generoasă aşa, la început de an, aşa că m-au rugat să o mai plătesc o dată, pentru bună-starea societăţii, bineînţeles.

Şi nu e prima dată când sunt „rugată” să mai fac o extra-donaţie. Aparent nu există o corelaţie foarte puternică între CEC (banca la care ei te trimit de fapt) şi sistemul deştepţilor verzişori. Dar eu de ce trebuie să-mi pierd vremea îndosariind chitanţe şi alergând Bucureşti-Slobozia pentru a le demonstra că, până la urmă, sunt un cetăţean cinstit?

Voi aţi păţit-o?

Long Live Web 2.0

1
În cazul în care ați auzit azi între orele 21.30-22.00 o voce sexy strigând „Tiiiibiiii”, înseamnă că suntem vecini de cartier. Mi-am uitat cheile acasă, telefonul mi s-a descărcat (de fapt, mi-am uitat încărcătorul la sora mea) și blocul din buricul târgului are doar 4-5 apartamente locuite (restul fiind sedii ale unor doamne companii), iar vecinii mei „Victorieni” sunt bătrâni și nu bântuie -încă- străzile Bucureștiului la astfel de ore. A, și cel mai grav, interfonul era stricat.

„Norocul” meu n-a constat în cele 2 grade de afară, ci în faptul că mă întorceam de la o ședință și căram după mine un laptop. Laptop pe care l-am deschis și am încercat să caut o rețea. Toate parolate, iar cea obișnuită cu laptopul meu era prea departe ca să prindă semnal. Am mai strigat încă de vreo 20 de ori, am reaprins laptopul și m-am apropiat de intrarea scării. Am încercat din nou. Mi s-a conectat printr-o minune la rețeaua mea din podul blocului, am intrat pe „mess” și am dat un minunat buzz. Uimitor, mi s-a și răspuns de această dată și în 2 minute eram la căldură.

Long live zi Internet!