VisSare

După rețeta pe care o cunoaștem cu toți, noi, locuitori ai „capitalei”, Metropotam nu „iartă” niciun eveniment interesant. Așa am aflat și eu de Festivalul International de Arta a Circului. După examen (de care mă plângeam mai devreme), azi am decis să-l recompensez pe Goe (cel care zace în propria-mi persoană) și să-l duc la circ.


După cum scrie și în articol, în București sunt amplasate 3 corturi mai de circ: Unirii- Circul Salome (german), Moghioros-Circul Le masque (american) și în Parcul Titan- Circul Berousek (ceh). Cum sunt deja 3 și fiecare are specificul ei, am încercat să fac o mini-selecție: Moghioros e prea aproape de casa mea (și pot merge oricând), așa că am ramas cu două. În final, am votat pentru cel din Parcul Titan pentru că...avea animale!


Surpriza și mai frumoasă a venit apoi: bilete în loja, primul rând. Am ajuns devreme, așa că am ocupat ștregărește cele mai bune locuri. Am stat la un metru ce zebre, cămile, lame, elefant, cai, porumbei, urși (chiar sub 50cm). (voi reveni cu poze, am ceva probleme tehnice...). Am văzut dresuri impresionante, costume slabe, o sală prea plină de copii care într-un an nici nu-și vor mai aminti că au fost acolo.



Momentul cel mai picant -pentru mine- a fost acela în care în 10 secunde s-a pus reflectorul pe mine, în public aflându-mă (fix când îmi tachinam un prieten că-l va lua pe el pe scenă) și am fost invitată să pășesc pe scena largă. Era prea târziu să fug. Și am devenit vedetă pentru o seară. Da, vedetă de circ. Am râs, am jonglat, am făcut piruete, am cântat la trompetă. Sunt un start, da? De mult nu m-am mai simțit așa de bine. Am auzit să Răduleasca fuge din țara. Ce-ar fi dacă i-aș lua locul? :)) Mai ales că publicul m-a plăcut și chiar mi-au cerut autografe la final! :)))


Am aflat că cele 3 circuri sunt în concurență și că se doresc a fi votate de către oamenii primăriei, sponsori, dar și de publicul larg (dar pentru asta trebuie să-ți faci un abonament). Nu vreau să vă dau multe detalii, decât să vă spun ceea ce a spus ”șeful” circului: ”Dacă v-a plăcut, spuneți prietenilor voștri să vină. Dacă nu v-a plăcut, spuneți-le dușmanilor voștri”. Cum eu vă consider prieteni, vă recomand să mergeți. Spectacolele încep la 10 dimineața și la 6.30 seara. Eu am întinerit cu 8 ani. E cel mai bun mod de a râde sincer și de a te relaxa pentru aproape 3 ore!



Voi reveni!


LE: Am adăugat și câteva poze. Scuzați calitatea lor, sunt făcute cu o cameră de 3 MP a minunatului meu telefon Samsung. (Știți cum se spune, cea mai bună cameră este cea pe care o ai la îndemână)

Din peste 500 de pagini pe care le aveam de studiat pentru un examen, profesorul, milos de fel, a selectat cam 24 de pagini.

Mulți ar spune... ”cât de mișto e la voi la ASE”. Dar când la aceste 24 de pagini adaugi numele materiei (Mărfuri nealimentare) și te gândești că trebuie să înveți despre centrale termine, despre cum se fac obiectele de ceramică, caliăți și clasificări, sticle și alte nenorociri, te ia o imensă durere de cap. A...și să nu uităm că materialul de studiu este în română, iar examenul va fi în engleză. (btw, cum pot să traduc ”operații de fasonare”, ”de glazurare” sau multe alte mirodeii?)

Profesorul, pentru a ne demonstra că înțelege stupizenia acestui examen, încearcă să ne facă viața și mai ușoară. Structura examenului: 20 de grile cu 3 variante de răspuns. Adică am 33,3% șanse să nimeresc răspunsul corect.

Așadar...să mă chinui să învăț (să-mi omor și ultimii 3 neuroni care au supraviețuit glorios nervilor din postul anterior)...sau să mizez pe aceste 33,3% șanse? Cât de ghinionistă să fiu și eu?!

M-am săturat de lucruri făcute în stil românesc.
M-am săturat să văd că oamenilor care muncesc cu adevărat și se implică nu le sunt recunoscute meritele și niciodată nu sunt cei încurajați.
Vreau să am de-a face cu adevărați profesionaliști, m-am săturat de ideologi și de demagogi.
Abia aștept să plec de aici, să ajung într-un loc unde oamenii au conștiință și pasiune pentru munca pe care o depun.
Mai am un an...

Sunt gesturile mici care contează cel mai mult. Şi bucură cel mai mult.
Uitasem de ele, trebuie să recunosc.

Azi m-am trezit cu un gând nebun. Ştiam că este 21 mai, deci Sf.Constantin şi Elena, aşadar era ziua mamei. Mi-a luat 10 minute să-mi structurez programul pentru această zi: studiu 8-10, dat mailuri 10-12, plecat fac 12.30, ajuns şi parcat la 1.30, prezentat proiect, predat teme, pauză între 4.30 şi 6, 6 examen. Bun. Şi apoi? Şi apoi, într-o oră jumătate sunt în faţa uşii casei din Slobozia (mi-ar fi luat cam o oră să ajung în Dr.Taberei).

Planul era simplu: termin cu toată nebunia de la facultate şi merg să-i fac mamei o vizită-surpriză (ce ar putea să o bucure mai mult decât asta?). Am vrut să renunţ la acest plan, de 2 ori chiar, însă de fiecare dată m-a lovit întrebarea: când voi fi şi eu mamă (presupunând că voi ajunge şi eu şi la pragul acesta) şi va fi ziua mea, nu mi-aş dori să îmi petrec aniversările (oricum ar fi ele) cu ai mei copchii?

Oricum, privirea mamei, când mi-a deschis uşa, a valorat mai mult decât un bax mare de ciocolată şi o liturghie de cuvinte... Mulţumesc, mamă!


Pozele sunt făcute pe drum. Am descoperit că soarele apune la 20.00

Viața te îmbată cu plăceri ascunse. Trebuie să-ți închizi ochii și să respiri adânc pentru a simți. Nu oricine poate trece în tărâmul celălalt. Trebuie să îți dorești cu adevărat și să crezi în ceea ce inima-ți dictează.
Nu te mai amăgi.
Nu mai face compromisuri.
Fii tu.
Ascultă-te pe tine și doar atât.
Pasiunea pentru viață nu e un lucru ce se învață în școală. Este doar ceva pe care trebuie să-l simți.