VisSare

Când era mică, obișnuiam:
-să spun că mă dor totetele (șosetele) (și eram incredibil de sigură că șosetele erau cauza suferinței mele)
-să îmi doresc să mănânc ou în picioare (era de fapt un simplu ou fiert, pe care dacă îl învârtea tatăl meu, părea că stă în picioare)
-să mă joc de-a detectivul cu sor-mea (știam că fumează și strângeam probe s-o demasc în fața mamei. Din păcate, era mai deșteaptă ca mine și îmi aduna probele o dată pe săptămână)
-să strâng bani. Nu aveam un scop exact pentru ei (îmi amintesc că la un moment dat aveam atât de mulți că începusem să-mi cumpăr scaun „care se rotește”, o veioză, etc)
-să fiu foarte rușinoasă. Eram numai „după fusta mamei”
-să visez mereu 2 coșmaruri: unul cu un vânător și cu niște căprioare (eu parcă eram una din ele) și altul în care întregul „ecran” era format numai din căi ferate și treceau multe trenuri, iar eu trebuia să-mi salvez prietenii și familia...
-să păcălesc lumea să-mi spună povești
-să dansez același dans (aveam câte un dans nou în fiecare an... cel mai amuzant cred că era cel de la 5 ani, când am realizat că dansul înseamnă să te învârți în continuu în cerc)
-să sfidez moartea. Am avut cateva momente in care ne-am intalnit, dar m-am dovedit a fi mai puternică (sper să revin cu un post în detaliu)
-să mă cred artistă. Pictam mult (și cam urât, recunosc)
-să urăsc să stau vara la bunici. Mă așezam pe prispă și număram zilele care treceau și ziceam „Săptămâna!-săp-tă-mâ-na!-Săptămâna!-Săp-tă-mâ-na!”

(voi reveni cu o poză din vremurile acelea)

Sunt iritată, nervoasă, agitată și îmi vine să rup capete. Și astea nu vin de la supradoza de energie (o cafea si 2 redbull-uri), ci de la unul din evenimentele neașteptate de azi.

După ce toată seara am fost urmărite (eu, șoferul consacrat, alături de alte 4 prietene) de către diverși „mașiniști”, climaxul a fost atins când o mașină de poliție m-a tras pe dreapta.

Nenea Trandafir, un tip gravitând în jurul vărstei de 30 de ani, singur în mașină, a ochit Chubb-Chubb-ul meu (și pe cele 4 fete din el, da una fusese deja împachetată și trimisă acasă). Așa că a fugit după noi prin tot rondul de la Unirii ca să ne oprească.

”Actele dvs.la control”. Îi arunc un teanc de hârtiuțe, el, de emoție, scapă jumătate pe jos. Păi dl.polițist, dacă era ud pe jos, eu cu ce vă puteam amenda?! Se apleacă, analizează mașina.

Către mine: „Dvs. de ce nu purtați centura?” Eu mă uit urât la el și îi explic că am dat-o jos fix când a cerut actele. Booon. Dar don'șoarele din spate de ce nu poartă centură? Știți că s-a dat legislație nouă în decembrie. Măi să fie...și cum de eu nu știu nimic?!

„Ați consumat alcool?”, din nou către mine. Eu îi răspund sincer că am și uitat ce gust are. El zâmbește, poate-poate. Apoi, cu un rânjet mai mare, întreabă: „Dar restul domnișoarelor au consumat alcool?”.

Așadar, prima dată când m-a oprit un „organ” de poliție în cei 2 ani și jumătate de când am permisula fost să mă „agațe”. E corect?!

În concluzie, azi, la 4.30 am am învățat că:
-Poliția dacă se plictisește are dreptul să agaseze donmnișoare ce sunt la volanul/la bordul unei mașini
-pasagerii din spate trebuie imobilizați (folosind cuie și cuțite, bineînțeles)
-aceiași pasageri nu au voie să fie sub influența alcoolului -dacă reușesc să îmbete șoferul printr-o suflare?
-nu e bine să ai prea multe fete în mașină
-oricât de deșteaptă, carismatică ești, tu (sex feminin) ești văzută de bărbați ca o bucată de carne

(da, știu..aș trebui să-mi fac un blog doar despre peripețiile mele la volan - v-am spus că azi am greșit de 4 ori drumul?![nu aveam mereu aceeaşi destinaţie] )

Pentru că este trendy să fi ajuns acolo și apoi să scrii un articol despre eveniment.
Pentru că a fost trendy (în acea seară) să:
-fii îmbărcat în trening. Sau cu tricouri pe care scrie www.iliesculaputere.ro sau alte inscripții
-să te bagi în seamă cu câți mai mulți oameni, chit că ai schimbat doar două-trei reply-uri pe twitter
-să fixezi fetele cu privirea (mult și puternic)
-să faci un show ca pentru copiii de 16 ani (da, mă refer la hi-q care au rămas cu aceleași glume pe care le aveau și acum 7 ani)
-să nu asculți ce se spune pe scenă
-să huidui fiecare câștigător, oricât de bun sau slab ar fi pentru categoria respectivă (deși votul a fost public)
-să mulțumești mamei și celor 5 prieteni din offline că te-au votat
-să bei bere (deh, prima a fost moca)
-să te calci pe/în picioare
-să stai la coadă (media de jumătate de oră)
-să te bagi în seamă forțat și abuziv cu „greii” online-ului


(poza mi se pare genială. Am un zâmbet mai mar decât fața. Tânărul de langă mine este Ștef)

Poliția Română a început pregătirile de Paște. Mai precis, colectarea de fonduri publice. Procedura este simplă: amendează tot ce prin parcat aiurea în Romană.

După ce acum o săptămână glumeam pe seama unui prieten care și-a luat 3 pt pentru că mă aștepta parcat într-o zonă cu staționarea interzisă (el având deja 9 pt, așa că imaginați-vă sufeniță ce i-a provocat don'șoara polițistă), azi a venit rândul meu.

„Am încercat” un nou loc de parcare (din disperare de cauză), un loc ce părea ferit de probleme, alături de alte 5-6 mașini drăgălașe -nu de alta, dar să aibă și a mea cu cine discuta. Când m-am întors, cam 5 ore mai târziu, (știu, sunt o mamă denaturată), aveam o jucărie în geam. „Ah.. iar masaje eroice?!” Următoarea reacție, evident, a fost să caut coșul de gunoi. Bine că m-am oprit la timp și am văzut ceva cu Poliția Română.

Și uite că sunt mândra posesoare a 2 pt de penalizare. Mâine cred că mă duc să o fac „oficial”.
(Oricum, cred că a fost blestemul țigănușului pe care îl mituiam de obicei că am schimbat strada)

LE: titlul era 3 pt penalizare. Am încurcat ulcelele..am 2 puncte penalizare și 3 de amendă. Logică de polițist.

Am observat că lumea citește bloguri la modul engross-ist. Un scan repede printre titlurile zilei și, eventual, apoi, se citește câte un început de paragraf. Se citesc ”greii” onlineului și restul bloggerilor, no-nameurile, sunt parcurși rapid. Nu contează că în spatele acelor rânduri zace un creier.

În ultima perioadă m-am trezit cu o serie de comentarii care încep cu ”nu ai deptate”. Mon cher, da-mi voie să te contrazic. Blogul acesta se ascunde sub numele de ”vissare”, deci este o reflecție a unor fantezii, a unor gânduri ce nu țin neapărat de realitatea în care trăim. Însuși scopul lui este de a-ți arăta o altă lume. Încearcă să acorzi cuvintelor puțină imaginație. Încearcă să vezi cu ochii minții ceea ce eu scriu aici. Apoi, te rog, să comentezi.

Te prinde în mreajele ei şi te ţine captiv. Te vrăjeşte cu vorbe dulci şi pătrunzătoare, suficient de puternice încât să te facă să crezi că ceea ce spune vine din inimă. Că ea te adoră, că ea te doreşte că ea s-ar juca doar cu tine pentru tot restul suflărilor ei.

Îţi omoară entziasmul şi te face să trăieşti pentru ea. O doreşti cu atâta disperare încât ai uita de toţi şi de toate.

Şi câteodată nici nu este nevoie de cuvinte. Un zâmbet, o clipire, o mână întinsă lasciv peste umerii tăi, o răsuflare agitată spre lobul urechii. Te înnebuneşte. Ai vrea să pari bărbat, să-i arăţi că eşti puternic, dar ea te-a citit: ţi-a descoperit principala slăbiciune şi acum se joacă. Iar tu eşti topit.

(despre puterile femeii, un cadou de ziua lor, Femeilor adevărate)

M-am săturat să fac urări. De unde stau eu, un „La mulți ani!” se vede ca fiind o dovadă sinceră că m-am gândit la tine.

Azi, însă am primit o urare ce mi s-a părut genială:

Ai grijă de corpul tău!

(ok, în contextul în care trupul meu a rămas singur și trist și vulnerabil de curând și întreg neamul este îngrijorat)