Why I love B.O.S

0


Am zis că scriu despre persoane luna aceasta. Dar B.O.S este format numai din persoane minunate. Mi-ar lua prea mult sa povestesc despre fiecare. B.O.S este familia mea din București. Mi-am văzut mult mai puțin părinții și sora decât i-am văzut pe ei anul acesta. Și mi-a plăcut (aproape) fiecare întâlnire, pentru că de fiecare dată plecam acasă cu un gând nou, cu un task nou, cu o serie de contacte ce trebuie abordate.

B.O.S îţi mulțumesc!



(Poza a fost realizată de către Departamentul nostru de Advertising, în frunte cu Florian)

Londra -lost and found

4

Sunt mulți care mi-au reproșat, mai cu invidie sau din prea multă prietenie, că mă plimb prea mult. Poate că anul acesta am exagerat puțin (Londra, Palma de Mallorca, Corfu, Praga, Viena, Londra, Barcelona), dar ”When life gives you lemons, you make lemonade!”.

Week-endul trecut am participat la o conferință în Londra. Și m-am întors cu mai muține bagaje decât am plecat. Am luat de la bogați și am dat la săraci, cum mi-a spus cineva. Am plecat cu iubita mea camera Nikon D60 și i-am schimbat cetățenia pe UK. Mi-a fost furată într-un bar, totodată cu actele mele, 2 carduri (unul cica era pentru ”de Doamne ferește”), pila de unghii, un ruj drăguț, niște mănuși și un cadou luat de la Westminster Abbey.

Am stat jumătate de oră de vorbă la telefon să reclam furtul, o oră și jumătate într-o stație de poliție și încă o oră în altă stație de poliție a doua zi. Deși în bar erau camere de supraveghere și aveau exact fețele celor 2 tipi și pe străzi au camere peste tot, deci puteau sa li se urmărească traseul, nu s-a întâmplat nimic.

Totuși, a doua zi, am primit un telefon de la un număr privat ”Is this... Andreea?”. Am zis că mă sună hoțul, că-mi cere și bateria (întâmplarea „amuzantă” făcea că uitasem bateria în încărcător și încărcătorul în bagajul mare, aflat în camera de hotel). M-am înșelat, era un domn polițist. Aparent, o doamna îmi găsise portofelul pe stradă (cu toate actele și CARDURILE) și-l predase (carduri care nu mai puteau fi folosite pentru că le anulasem). Da, mi-au luat până și banii românești din portofel. „Norocul” meu a fost că aveam câteva cărți de vizită în portofel, pe care nenea polițist le-a folosit ca să mă sune.

Și am realizat că oricât de frumos, deștept, bogat, creativ, popular ai fi, dincolo de granițele României tu tot străin rămâi și nimeni nu face nimic pentru tine. Așa că postul aceasta vine să le mulțumească polițiștilor londonezi, care-s mai slabi, mai lenți și mai nepăsători decât ai noștri! Vă mulțumesc că mi-ați „animat” șederea în Londra și că m-ați făcut să realizez cât de bine-mi este în țara mea!

ps. Cred că e ceva cu mine în Anglia. Când am fost prima dată, o prietenă mi-a stricat un aparat Kodak foarte scump la vremea aceea (Acum vreo 10 ani). Acum, am rămas fără aparat. DACĂ mai mă voi întoarce vreodată acolo, cu siguranță nu-mi voi mai lua un aparat.

pps.nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă aveam și telefonul acolo!

ppps.Poza e simbolică, cred că este ultima amintire pe care o am cu iubitul aparat!

(Deutza) Andreea Olteanu

1

Când mă gândesc la Deea, mă gândesc la o tânără frumoasă, care a știut să-mi fie prietenă în ultimii 10 ani. Da, jumătate din viața mea am avut-o alături. Relația noastră a semănat cu economia, a avut urcușuri și coborâșuri, dar când mă uit în urmă nu pot decât să zâmbesc pentru că am trăit atâtea împreună.

La început o invidiam. Era tipa aceea populară, pe care toată lumea o plăcea și toți vroiau să-i facă pe plac. Și zâmbea mult, mai mult ca mine. Apoi destinul, sau mai bine zis prietenii noștri din acea perioadă (primele noastre „relații serioase” :)) ), ne-a împins să ne împrietenim, să petrecem din ce în ce mai mult timp împreună. Și am înțeles că-și iubește viața, că este dulce, timidă, că-i place să se distreze și pune suflet în tot ce face, că-i plac oamenii și moda, că nu-i place să se certe cu nimeni. Ea nu joacă un rol. Ea-și trăiește fiecare clipă. Ea vrea. Și are capacitatea să obțină. E deșteaptă, a dat gata câteva olimpiade (CHIMIE!!) și destule fete invidioase.

M-am întâlnit acum câteva zile cu ea, după o pauză mai lungă. Mi-am dat seama că e aceeași fată draga mie ca aceea de acum 10 ani. Ea NU s-a schimbat, pe ea n-a înrăit-o sadicul București, pe ea n-au atins-o prostia, ura și minciunile altora. Și nu pot fi decât mândra că mi-a fost alături atâția ani!

Felicitări, Andreea, pentru că ești așa cum ești!

Luna multumirilor

0

Luna decembrie este luna din an în care trebuie să fim fericiți că am mai simțit un an, cu dragoste, cu povești frumoase, cu oameni dulci. Este luna în care trebuie să le mulțumim acestora pentru că ne-au făcut viața mai frumoasă și ne-au ajutat cu-n zâmbet, un sfat, un gând. Așa că, haide să le mulțumim celor care și-au rupt o oră, o zi, o săptămână din viața lor și le-au petrecut alături de noi.

Anul trecut am reușit să le mulțumesc Simonei și Elizei, două fete nemapoimenite. Anul acesta sper să fiu puțin mai consecventă și să aduc mulțumiri pentru 30 de persoane care m-au schimbat într-un fel sau altul.

Am trișat și am început de ieri, cu mama mea. Da, am trișat pentru că eu sunt „Andrei, cap de iarnă”.