VisSare

Știam că nu e nevoie de nimic mai mult decât de respirația lui agitată pe umărul meu.

Ori de câte ori îmi întâlnea privirea în calea lui răvășită, mi-o sfămâma fără pic de cruzime și fără grabă. Îmi analiza atent chipul, se uita la vasele de pe gât cum mi se umflă, asculta atent bătăile grăbite ale inimii, îmi strângea puternic mâinile de parcă ar fi fost un chirurg plastic în căutarea unei muze.

Zâmbeam ca un drogat. Neîncetat. Și ascultam liniștea ce ne înconjura. Și nu mă gândeam ce va fi mâine. Nu mă gândeam la ce a fost ieri. Eram acolo, iar el era lângă mine. Al meu.