VisSare

Despre funcția matrimonială a Twitter-ului (Twitterul e o rețea socială, de microblogging, care are ca prim scop networking-ul) nu cred că mai are sens să mai vă povestesc. Ca și în viața reală, întotdeauna se va găsi câte un tip care să se îndrăgostească de câteo poză cu picioare lungi... sau de câteun limbaj care din spatele monitorului pare inteligent. Am „pățit-o” și eu de câteva ori. (odată, un individ mi se confesa că mi-a parcurs tot blogul doar pentru a se uita la pozele cu mine.)

Totuși, Twitterul consumă timp. Iar atunci când prietenii tăi imaginari (oamenii de pe această rețea socială) încep să-ți ocupe prea mult timp, viața ta de om normal începe să se clatine. Un moment foarte simpatic din viața mea a fost când prietenul meu, cu o inocență impecabilă, mi-a recunoscut că este gelos pe Twitter. Nu am crezut niciodată că voi primi un astfel de reproș.

E una când stau acasă, singură, dimineața și lecturez noutățile. E una când seara, înainte să adorm, mai interacționez cu „prietenii imaginari”. Dar atunci când sunt cu el la o plimbare și-i spun „Stai puțin să fac o poză să pun pe Twitpic” sau lasă-mă să scriu despre polițiștii din intersecție și așa mai departe...deja este o blasfemie! Timpul cu EL e timpul cu EL - trebuie să învăț să nu-l mai împart pe EL cu Twitter. HA!

(Cineva spunea că din momentul în care ai început să prinzi drag de Twitter, poți să-ți iei adio la viața socială)


LE: ca să nu mai vorbim de zilele în care prietenul/prietena ajunge să citească pe Twitter ce-ai făcut în ziua respectivă, sau pur și simplu folosește Twitterul să te localizeze pe hartă! (lipsă totală de comunicare)