Portofelul, în societatea în care trăim e un fel de a doua Biblie. Cum și eu sunt integrată în această societate, portofelul meu este best-friendul meu. Dar, acum 15 minute am crezut că l-am pierdut. Nu mi-ar fi părut rău de:
-banii din ei
-cărțile de vizită din el
-portofelul în sine (numai noi doi știm de câți ani ne cunoaștem)
Însă, eram teribil îngrozită. Am răscolit întreaga casa. Nici urmă de el. Apoi mi-am amintit de mașină. Am stat 5 minute să-mi fac curaj să ies în arșița de afară. Și l-am găsit, stătea cuminte, de mai bine de 14 ore și mă aștepta.
Ce n-aș fi putut să fac FĂRĂ el?
-să conduc
-să merg la bancă (trebuie să fac o depunere destul de urgent)
-să am acces în clubul de fitness unde „performez” aproape zilnic (deja mi-am pierdut legitimația și sunt pe lista roșie :p )
-să mai am vreodată access la card
(nu spun că n-aș mai fi putut locui în București fără el - o fac și așa, ilegal, de aproape 3 ani de zile)
Ca să nu mai pui la socoteală agitația de mers în SlobCity pentru a intra în legalitate, printr-un nou set de acte. dar portofelul meu mă iubește mai mult decât îl iubesc eu (aparent) și e respectuos și nu pleacă cu niciun străin la plimbare. Apropo, vedeți ce vecini fini am? Unul nu mi-a spart mașina! :)
Postări
Exista niste lucruri de care ma feresc ca de ciuma in viata, pentru ca in momentul in care ti se intampla iti mananca mult timp si nervi.
Asta cu pierdutul portofelului si alergatura asociata e in top.
Incerc sa ma feresc de orice tine de birocratie in general.
Sau de oameni care se zgarcesc sa dea un ban ca sa rezolve o problema si apeleaza la cunostinte.
Sau de a detine o masina in Bucuresti.
And so on. :)