Twitterul distruge casnicii

2

Despre funcția matrimonială a Twitter-ului (Twitterul e o rețea socială, de microblogging, care are ca prim scop networking-ul) nu cred că mai are sens să mai vă povestesc. Ca și în viața reală, întotdeauna se va găsi câte un tip care să se îndrăgostească de câteo poză cu picioare lungi... sau de câteun limbaj care din spatele monitorului pare inteligent. Am „pățit-o” și eu de câteva ori. (odată, un individ mi se confesa că mi-a parcurs tot blogul doar pentru a se uita la pozele cu mine.)

Totuși, Twitterul consumă timp. Iar atunci când prietenii tăi imaginari (oamenii de pe această rețea socială) încep să-ți ocupe prea mult timp, viața ta de om normal începe să se clatine. Un moment foarte simpatic din viața mea a fost când prietenul meu, cu o inocență impecabilă, mi-a recunoscut că este gelos pe Twitter. Nu am crezut niciodată că voi primi un astfel de reproș.

E una când stau acasă, singură, dimineața și lecturez noutățile. E una când seara, înainte să adorm, mai interacționez cu „prietenii imaginari”. Dar atunci când sunt cu el la o plimbare și-i spun „Stai puțin să fac o poză să pun pe Twitpic” sau lasă-mă să scriu despre polițiștii din intersecție și așa mai departe...deja este o blasfemie! Timpul cu EL e timpul cu EL - trebuie să învăț să nu-l mai împart pe EL cu Twitter. HA!

(Cineva spunea că din momentul în care ai început să prinzi drag de Twitter, poți să-ți iei adio la viața socială)


LE: ca să nu mai vorbim de zilele în care prietenul/prietena ajunge să citească pe Twitter ce-ai făcut în ziua respectivă, sau pur și simplu folosește Twitterul să te localizeze pe hartă! (lipsă totală de comunicare)

Mamici in vreme de criza

2

Criza și-a băgat picioarele prin toți și toate. Oamenii se trezesc dați afară, sau puși în concediu fără plată pe o perioadă nedeterminată. E greu să trăiești și e scump să respiri. Și totuși Lipscaniul e în fiecare seară plin, de trebuie să mituiești să prinzi o masă bună.

Zilele trecute am auzit o veste simpatică, chiar înainte să mă întâlnesc la traingul de vânzări cu dl. de la Unicredit (care se lăuda cât de bine le merge lor treaba acolo). Aparent, departamentul de HR imploră doamnele angajate să se pună pe făcut copii. Și nu mâine, nu poimâine, ci imediat! (se știe raționamentul: 2 ani, statul este cel care plătește 80% din salariul doamnei în cauză). Ceea ce înseamnă costuri reduse pentru firmă, care și așa nu avea ce să le ofere să muncească.

Așa că, doamnelor, pe ei!



(poza este de aici)

Portofel disparut...sau intrarea in anonimat

1


Portofelul, în societatea în care trăim e un fel de a doua Biblie. Cum și eu sunt integrată în această societate, portofelul meu este best-friendul meu. Dar, acum 15 minute am crezut că l-am pierdut. Nu mi-ar fi părut rău de:
-banii din ei
-cărțile de vizită din el
-portofelul în sine (numai noi doi știm de câți ani ne cunoaștem)

Însă, eram teribil îngrozită. Am răscolit întreaga casa. Nici urmă de el. Apoi mi-am amintit de mașină. Am stat 5 minute să-mi fac curaj să ies în arșița de afară. Și l-am găsit, stătea cuminte, de mai bine de 14 ore și mă aștepta.

Ce n-aș fi putut să fac FĂRĂ el?
-să conduc
-să merg la bancă (trebuie să fac o depunere destul de urgent)
-să am acces în clubul de fitness unde „performez” aproape zilnic (deja mi-am pierdut legitimația și sunt pe lista roșie :p )
-să mai am vreodată access la card
(nu spun că n-aș mai fi putut locui în București fără el - o fac și așa, ilegal, de aproape 3 ani de zile)

Ca să nu mai pui la socoteală agitația de mers în SlobCity pentru a intra în legalitate, printr-un nou set de acte. dar portofelul meu mă iubește mai mult decât îl iubesc eu (aparent) și e respectuos și nu pleacă cu niciun străin la plimbare. Apropo, vedeți ce vecini fini am? Unul nu mi-a spart mașina! :)

Sales Day

4
Pe 22.07.2009 m-am întors în sediul AchieveGlobal pentru o serie de traininguri pe vânzări.
Speakeri: Codruț Nicolau, Corporate Sales, Unicredit; Adrian Georgescu, Business Sales Manager, Vodafone; și încă un domn pe care timpul nu mi-a permis să-l aud cuvântând.

I.Codruț Nicolau a ajuns cu întârziere, șifonat și agitat. A intrat într-o sală plină ochi de fete, a respirat adânc pentru a-și potoli puțin din emoții. I-au luat 2 minute să-și înfigă a sa cămeșă în pantaloni, să mai strângă nițel cureaua, să facă un joc de mimică pentru a mai încălzi puțin atmosfera. S-a arătat încă de la început deschis către public și căsătorit. :))

A început cu o recomandare, furată de la Oana Pellea: „Fii cât se poate de autentic!”. Apoi pe baza celor 6 elemente extrase din „Psihologia persuasiunii”, a lui Robert Cialdini și-a structurat întreaga comunicare:
1.Autoritatea - conduita vestimentară este într-adevăr ceva superficial, DAR care poate marca autoritatea
-a pomenit de efectul de cluster: decât să fii rege printre idioți, mai bine om normal între deștepți
2.Reciprocitate
3.Simpatie - trebuei sp existe o similitudine, o undă pe care să te înțelegi
4.Dovada socială - documentează-te; crează-ți o rețea de networking puternică; exploatează oportunitățile imediat cum apar
5.Consecvență - dar nu uita că și o schimbare e bine-venită din cînd în cînd
6.Raritate

Ne-a oferit o mie de citate din cărți deștepte. Ne-a descrețit frunțile și ne-a pus să gândim. Ne-a spus că statul este cel mai post business man și că, cel mai important, în vânzări, este să nu iei eșecurile pe plan personal!

II.Adrian Georgescu, Business Sales Manager Vodafone

(aseară am adormit fără să apuc să povestesc și despre cea de-a doua minune. Să mă iertați, vă rog)

Practic, toată cariera și-a dedicat-o Connexului/Vodafone-ului, așa că cine putea să fie mai bine îndoctrinat cu valorile actuale ale Vodafone Ro? ”Speed, Simplicity and Trust”. Deci sunt focusați pe client, într-o piață în care se poate observa ușor cât de acerbă este concurența (sute de minute pentru câțiva euro, în timp ce în vest se plătește și de 10 ori mai mult pentru aceleași servicii) (bravo nouă că am știut să-i „educăm”). Adrian și-a propus să ne cucerească prin sinceritate: „Uneori ne este și nouă greu să explicăm o factură de servicii Vodafone”, justificând afirmația prin complexitatea serviciilor oferite.

Ne-a povestit despre head-hunting și cum firmele acum încearcă să ducă o politică menită să îi rețină și să-i încurajeze pe cei mai buni. Am aflat câte ceva și despre Sales Academy. Ne-a explicat că ei nu mai au timp și răbdarea să mai formeze oamenii. Ei îi vor îmbăiați, vaccinați și gata de trimis la date-uri, nu au timp și nici resursele necesare (implică niște costuri foarte ridicate) pentru a sta să schimbe scutece.

Noi, membrii asociațiilor studențești prezenți în sală (ah..am uitat să mă laud: sunt membră a BOS(Business Organisation for Students) de aproape 3 ani, în prezent ocupând funcția de Marketing Manager), am cam sărit pe săracul om și l-am hărțuit cu întrebarea „Voi cum stați cu bugetele? Noi de ce am fost refuzați de VDF?”. El ne-a recomandat să avem mare grijă la semnificația proiectelor, să încercăm să le pliem perfect pe dorințele și nevoile companiilor la care mergem să le oferim. O domnișoară simpatică a spus că noi n-avem timp să facem asta, ci doar sunăm la toată lumea, până cedează cineva nervos. Permiteți-mi să o contrazic. BOS are proiectele foarte bine targhetate.

Un minus i-aș da lui Adrian pentru că a venit la război fără să-și cunoască adversarii. Glumesc, doar că nu știa cu ce se mănâncă asociațiile studențești.

De asemenea, ne-a mai spus că „dacă nu investim în oameni, nu ne atingem bugetele”. În BOS avem recrutări în toamnă. Cunoașteți niște oameni de calitate? :)


ps. Mulțumesc Alexandrei Banu, de la GlobalAchievement pentru invitația făcută și pentru sesiuniile de seminarii organizate. Mă simt mai deșteaptă cu o sacoșă de informații.

HR DAY

7
Trainingurile la care am participat în zilele de 21 și 22 iulie au fost organizate de AchieveGlobal. Fiecare zi a avut o temă, prima HR, a doua Sales și va mai urma un set de două zile pe alte două teme, undeva săptămâna viitoare.

În HR day, ne-au încântat cu prezența Dan Berteanu, GM Talents Stream, și Monica Niculcea, Director HR Petrom. Primul speaker a reușit chiar să-mi fie pe plac.

Dan Berteanu a urmat cursurile la Poli, ceva pe la Calculatoare. A terminat in '95, deci vă puteţi imagina cât de amplă era materia predată. Cu ce a rămas? Ne-a confesat că a învățat să gândească în scheme logice. Și atât. Citez: „Sistemul educațional NU vă pregătește pentru viața de business” sau „În sistemul românesc ce facem cu acei copii care greșesc? Îi lăsăm corijenți!”. A schimbat multe job-uri până a ajuns unde a ajuns. A pornit ștrengărește pe vânzări și apoi a pus bazele AchieveGlobal România.

Discursul lui mi-a dat de gândit. Am 3 întrebări cărora vreau și trebuie să le găsesc un răspuns până voi abuza de primul meu job:
1.Care îmi sunt punctele tari? (apoi treci și testează aceste zone)
2.Cum performez?
2.1.Cum învăț?
2.2.Cum lucrez cel mai bine? (Singur/în echipă)
2.3.În ce rol?
3.Care îmi sunt valorile?
(și aici a venit un desen simpatic cu o paralelă între cunoștințele tehnice și cele interpersonale și conceptuale, analizate gradual pe entry level, middle level și senior management)

Ah..și definiția lui pentru muncă: „munca e o activitate neplăcută, pentru că d-asta ești plătit să o faci!”

Pe Monica Niculcea n-am putut s-o „înghit” încă de când a intrat în sală cu o atitudine de ”Eu sunt jmecheră. Foarte jmecheră”(nu-i problemă, știm asta, pentru că speakerii sunt aleși „pe sprânceană”). Dar să mai adaugi în privire și „Sunt atât de jmecheră încât niciunul din voi nu veți putea ajunge vreodată la fel de departe ca mine”, deja mi se pare exagerat.

Ne-a vorbit despre trecutul ei. Nimic remarcabil, multe greșeli decizionale. Apoi ne-a lăudat Petromul. Ne-a făcut o schemă cu departamentele Petromului pentru a ne arăta cât de tare e ea și peste câți oameni domnește. Nu pot să spun că nu este bună în ceea ce face, nu pot să spun că n-a ajutat Petrom-ul, dar ca speaker la un eveniment la care cei din sală sunt studenți, proaspeți aspiranți către niște cariere mărețe, tu trebuie să vii la ei cu un discurs care să-i miște, să-i cutremure, să-i facă să nu mai doarmă în noaptea aceia. Dă-le temă pentru acasă. Interacționează cu ei. Ești bun? Ești și HR director? Un om de HR credeam că este mai deschis unei comunicări....deschise.

Ne conferentiem?

1

Am fost prinsă iarăși în vârtejul conferințelor/workshopurilor/seminariilor. Dar nu mă plâng, pentru că ador aceste evenimente. Am descoperit, încă o dată că România se bucură de niște oameni foarte deștepți, însă mult prea sus-puși pe scara ierarhică pentru a-i atinge cu ușurință.

Mi s-a confirmat faptul că nu contează ce facultate faci (în repetate rânduri chiar). N-a contat acum douăj de ani, nici acum zece, dar nici în prezent (în ciuda tuturor anunțurilor de pe ejobs sau mai știu eu unde, care stipulează cu litere mari ”căutăm absolvent de Marketing”). La noi nu se face facultate, ceea ce învățăm noi, de altfel în sfânta sesiune, este total inutil. Trebuie să știi cum să jonglezi cu informația oferită și să rămâi doar cu ceea ce te va ajuta cu adevărat în viață.

Așa că, lăsați-mă să detaliez!

Bodega

4
Ieri am fost la vânătoare de apartamente cu un prieten, pe arterele centrale ale Bucureștiului, așa cum își dorește cel în cauză. La un moment dat, ne-am întâlnit cu un pinguin de la o agenție. Un tip grăsuț, cam la 40 de ani, nițel „colorat” la față, îmbrăcat cu o cămașă roz. Avea și un pinguin junior lipit de aripa dreaptă care n-a scos un sunet tot drumul. Judecând după gusturile sale vestimentare, am zis că vom ieși dezamăgiți din această experiență.

În anunț erau menționate următoarele: apartament 2 camere, central, zona Unirii (biserica Sf.Gheorghe), mobilat IKEA, modern, preț 300 euro.

Printre primele fraze ale pinguinului a fost: „Să știți că uneori în zonele astea centrale plătiți zona, alteori confortul.” Mi s-a părut puțin dubios, dar am zis să-l iert, că nu știe să poarte o conversație. Și am tot mers și-am mers, și-am mers și ne-am îndepărtat mult de săraca Biserică și-am ajuns aproape de Moșilor.

Intrăm într-un bloc vechi, cu siguranță posesor de bulină roșie, urcăm la etajul 1. Pinguinul: „Intrați, intrați! Să știți că apartamentul încă nu a fost încă mobilat, dar mobila e luată și imediat se aruncă!”

Bon. Prima cameră era mai mică decât o cameră normală de cămin. Din ea se trecea în cea de-a doua cameră, apartamentul avea forma unei cochilii de melc. Apoi urma o „chestie” de mai puțin un metru pătrat pe care o numeau „chicinetă”. Se ajungea apoi în baie, care era cu puțin mai mare decât o chicinetă.

Eu, naivă de felul meu, întreb: „Și unde se gătește aici?”
Pinguinul: „Se poate arunca o plită imediat, d-aia electrică!”
Eu: „Unde? Pe wc? Nu există loc pt așa ceva”
Proprietara, și ea de față spune spre salvarea ei: „Apartamentul ăsta e așa, mai pentru studenți.” Aș fi vrut s-o întreb pe „drăguță” dacă prin asta ea vrea să spună că 1. studenții sunt muritori de foame? sau 2.studenții au super mulți bani și mănâncă numai pe la restaurante?

Și unde mai pui că nu era nicio mobilă, pereții erau creți și îngălbeniți de la trecerea timpului, iar în loc de pardoseală erau aruncate 3 lemne pe jos? Și totul pentru rezonabila sumă de 300 de euro pe lună.

Nici să mă plătești și n-aș fi stat acolo!

Shopping night 2

0

Judecând după nebunia care era aseară, pot spune că, în România, criza economică este doar un vis urât, o mică poveste menită să sperie băncile și care să ofere ziarelor material pentru a umple câteva pagini în fiecare ediție.

Am văzut lume disperată după cumpărături, cozi de minim 10 persoane, (chiar de 30 la Orsay și Bershka), oameni care așteaptă la COADĂ la cabina de probă câte 15-20 de minute, multe cârpe, dar și haine drăguțe (dovadă că m-am întors „încărcată”).



Am ajuns să văd și Ice Age 3, la Car Drive. M-am amuzat să văd cum ne-au aruncat direct pe al 4-lea rând numai pentru că eram cu „bolidul” după noi. M-am amuzat și când am văzut pițipoance cu tocuri de 12 (sau chiar mai mult) care rămăneau împotmolite în pietrișul din parcare. Sau cei veniți cu decapotabile, care au fost devorați de țânțari. Parcarea era plină-ochi, așa că... unde e criza economică?

Shopping night

1

Diseară mă îndrept către Băneasa Shopping City, la Night Shopping Party. Vine un val de reduceri, pe care nu pot să-l ratez, spre exemplu:

-Calvin Klein, 50% din prețul inițial
-Famous Brands, 50% din prețul inițial
-Sabon, the same
-Naf Naf -40%
-Corso Como, -50%
-Lee Cooper, al doilea produs este gratis
-the Body Shop -10%
-Esprit 2+1 gratis
-id sarrieri -40%

și multe, multe altele :)

Ne vedem acolo!

Great Advertising Idea

4





Și de fapt și de drept, clientul este cel care plătește și susține direct această campanie...

Palma de Mallorca

3
Pentru cei 21 de ani ai mei, pot spune că am călătorit destul de mult. Am văzut peste 10 țări și m-am întors mereu cu amintiri plăcute și povești picante de spus la prieteni. N-am scris niciodată despre experiențele mele outside the borders. Da, din acest punct de vedere pot sunt o egoistă.

Recent, doar ce m-am întors din Palma de Mallorca (Spania). De fapt încă sunt suferindă. E o insulă genială, acoperită cu măslini și aruncate ici și colo (în special aproape de țărm) câteva orășele, în care este liniște deplină doar 3 ore pe zi.

Degeaba soarele răsare la 6. Degeaba apune la 10.30. Locuitorilor/turiștilor nu le pasă. Lumea se distrează cât poate de tare pentru că sunt tineri, entuziaști și nu au aere de pițipoance/cocalari. Eu am ajuns în Magaluf, un orășel turistic plin de terase, cluburi, plaje private și magazinuri cu siverinuriri. Pe scurt, ce am observat:

-nu plouă niciodată, în schimb la prânz soarele te omoară. U'd better hide inside!

-englezii, când se îmbată, încep să cânte. Vezi grupuri de 7-10 băieți, sau grupuri de fete, care îți pot reproduce o piesă cap-coadă fără nicio problemă

-în Magaluf există un singur hotel de 4 stele. Majoritatea formelor de cazare sunt apartamente, ceea ce arată că lumea vine pentru distracție, nu pentru a se ”sparge în figuri”

-toată lumea este super prietenoasă, este o mare diferență față de Barcelona, unde îți este rușine să admiți că ești român.

-nimic nu se fură, nimic nu se pierde

-există un club cu all inclusive. Ce înseamnă asta? Plătești 30 de euro intrarea, primești un tricou și o geantă (destul de drăguțe, aș putea să adaug) și bei toată noaptea, cât te ține

-există un sistem de 5 cluburi în care plătești o singură intrare (undeva la 12 euro) și ai acces în toate, plus o băutură, la alegere

-au niște băi dubioase, cu lumină limitată. Trebuie să te miști destul de repede!

-spaniolii au tendința să gătească puțin cam gras. Până și puiul era gras la ei. Incredibil. În schimb, fructele de mare au fost geniale pe oriunde am mâncat.

-dacă ajungi până acolo, du-te pe mare. Închiriază o barcă, ia o excursie, orice, dar du-te pe mare. E genială priveliștea asupra coastei.