VisSare

Seară. O cafenea din inima universului monden bucureștean. Trei fete chicotesc la o masă. Una din ele, dintr-un prost obicei dezvoltat recent, tot butonează pe telefon. Să-i spunem...Diana. Și fetele vorbesc și vorbesc și vorbesc. Și din senin, pe ușile mari din sticlă intră un tip. Era genul de om-cu-care-nu-îți-e-rușine-să-vorbești-în-public-dar-nici-nu-ai-purta-o-conversație-prea-lungă. Mege direct spre Diana și-i spune:
”Mereu stai cu fața în jos?” afișând un zâmbet ce ar fi trebuit să demonstreze că este interesat.
Ea, cu o față de m-a-terminat-sala-azi-și-tocmai-ce-mi-am-văzut-exul-că-a-ieșit-cu-o-amică-la-un-”suc”-după-ora-9, întreabă controversată: ”Poftim?!”
El repetă.
Ea devine și mai uimită. Răspunde scurt ”Nu” și pune mâna pe telefon ca și cum ar dori să-l ferească de tipul care dorește să i-l fure.
El întinde mâna: ”Paul, încântat”
Ea,priving în gol, repetă același gest, aproape tactic, cu mâna liberă: ”Diana”.
Tipul se uită lung la ea și apoi își amintește că mai sunt și alte persoane de față. Se prezintă și lor, fără să le dea prea multă importanță. Apoi își face din nou curaj, uitându-se la ea: ”Cum ai spus că te cheamă?”
Diana: ”Mai contează?!”
El:”Sunt eu...X... ne-am tot dat mesaje până acum!”
Ea:”Mă îndoiesc cumplit de acest lucru!”
Și sar celelalte fete: ”Hahahaha! Nu-mi spune... Blind date?”
El (mai roșu ca niciodată) ”Da...” plecându-și capul și întorcându-se spre ieșire.