Why I love B.O.S

0


Am zis că scriu despre persoane luna aceasta. Dar B.O.S este format numai din persoane minunate. Mi-ar lua prea mult sa povestesc despre fiecare. B.O.S este familia mea din București. Mi-am văzut mult mai puțin părinții și sora decât i-am văzut pe ei anul acesta. Și mi-a plăcut (aproape) fiecare întâlnire, pentru că de fiecare dată plecam acasă cu un gând nou, cu un task nou, cu o serie de contacte ce trebuie abordate.

B.O.S îţi mulțumesc!



(Poza a fost realizată de către Departamentul nostru de Advertising, în frunte cu Florian)

Londra -lost and found

4

Sunt mulți care mi-au reproșat, mai cu invidie sau din prea multă prietenie, că mă plimb prea mult. Poate că anul acesta am exagerat puțin (Londra, Palma de Mallorca, Corfu, Praga, Viena, Londra, Barcelona), dar ”When life gives you lemons, you make lemonade!”.

Week-endul trecut am participat la o conferință în Londra. Și m-am întors cu mai muține bagaje decât am plecat. Am luat de la bogați și am dat la săraci, cum mi-a spus cineva. Am plecat cu iubita mea camera Nikon D60 și i-am schimbat cetățenia pe UK. Mi-a fost furată într-un bar, totodată cu actele mele, 2 carduri (unul cica era pentru ”de Doamne ferește”), pila de unghii, un ruj drăguț, niște mănuși și un cadou luat de la Westminster Abbey.

Am stat jumătate de oră de vorbă la telefon să reclam furtul, o oră și jumătate într-o stație de poliție și încă o oră în altă stație de poliție a doua zi. Deși în bar erau camere de supraveghere și aveau exact fețele celor 2 tipi și pe străzi au camere peste tot, deci puteau sa li se urmărească traseul, nu s-a întâmplat nimic.

Totuși, a doua zi, am primit un telefon de la un număr privat ”Is this... Andreea?”. Am zis că mă sună hoțul, că-mi cere și bateria (întâmplarea „amuzantă” făcea că uitasem bateria în încărcător și încărcătorul în bagajul mare, aflat în camera de hotel). M-am înșelat, era un domn polițist. Aparent, o doamna îmi găsise portofelul pe stradă (cu toate actele și CARDURILE) și-l predase (carduri care nu mai puteau fi folosite pentru că le anulasem). Da, mi-au luat până și banii românești din portofel. „Norocul” meu a fost că aveam câteva cărți de vizită în portofel, pe care nenea polițist le-a folosit ca să mă sune.

Și am realizat că oricât de frumos, deștept, bogat, creativ, popular ai fi, dincolo de granițele României tu tot străin rămâi și nimeni nu face nimic pentru tine. Așa că postul aceasta vine să le mulțumească polițiștilor londonezi, care-s mai slabi, mai lenți și mai nepăsători decât ai noștri! Vă mulțumesc că mi-ați „animat” șederea în Londra și că m-ați făcut să realizez cât de bine-mi este în țara mea!

ps. Cred că e ceva cu mine în Anglia. Când am fost prima dată, o prietenă mi-a stricat un aparat Kodak foarte scump la vremea aceea (Acum vreo 10 ani). Acum, am rămas fără aparat. DACĂ mai mă voi întoarce vreodată acolo, cu siguranță nu-mi voi mai lua un aparat.

pps.nici nu vreau să-mi imaginez ce s-ar fi întâmplat dacă aveam și telefonul acolo!

ppps.Poza e simbolică, cred că este ultima amintire pe care o am cu iubitul aparat!

(Deutza) Andreea Olteanu

1

Când mă gândesc la Deea, mă gândesc la o tânără frumoasă, care a știut să-mi fie prietenă în ultimii 10 ani. Da, jumătate din viața mea am avut-o alături. Relația noastră a semănat cu economia, a avut urcușuri și coborâșuri, dar când mă uit în urmă nu pot decât să zâmbesc pentru că am trăit atâtea împreună.

La început o invidiam. Era tipa aceea populară, pe care toată lumea o plăcea și toți vroiau să-i facă pe plac. Și zâmbea mult, mai mult ca mine. Apoi destinul, sau mai bine zis prietenii noștri din acea perioadă (primele noastre „relații serioase” :)) ), ne-a împins să ne împrietenim, să petrecem din ce în ce mai mult timp împreună. Și am înțeles că-și iubește viața, că este dulce, timidă, că-i place să se distreze și pune suflet în tot ce face, că-i plac oamenii și moda, că nu-i place să se certe cu nimeni. Ea nu joacă un rol. Ea-și trăiește fiecare clipă. Ea vrea. Și are capacitatea să obțină. E deșteaptă, a dat gata câteva olimpiade (CHIMIE!!) și destule fete invidioase.

M-am întâlnit acum câteva zile cu ea, după o pauză mai lungă. Mi-am dat seama că e aceeași fată draga mie ca aceea de acum 10 ani. Ea NU s-a schimbat, pe ea n-a înrăit-o sadicul București, pe ea n-au atins-o prostia, ura și minciunile altora. Și nu pot fi decât mândra că mi-a fost alături atâția ani!

Felicitări, Andreea, pentru că ești așa cum ești!

Luna multumirilor

0

Luna decembrie este luna din an în care trebuie să fim fericiți că am mai simțit un an, cu dragoste, cu povești frumoase, cu oameni dulci. Este luna în care trebuie să le mulțumim acestora pentru că ne-au făcut viața mai frumoasă și ne-au ajutat cu-n zâmbet, un sfat, un gând. Așa că, haide să le mulțumim celor care și-au rupt o oră, o zi, o săptămână din viața lor și le-au petrecut alături de noi.

Anul trecut am reușit să le mulțumesc Simonei și Elizei, două fete nemapoimenite. Anul acesta sper să fiu puțin mai consecventă și să aduc mulțumiri pentru 30 de persoane care m-au schimbat într-un fel sau altul.

Am trișat și am început de ieri, cu mama mea. Da, am trișat pentru că eu sunt „Andrei, cap de iarnă”.

O zi importanta

0
Multumesc, mama, ca mi-ai oferit 22 de toamne, ca m-ai crescut cu dragoste si multa atentie, pentru ca m-ai facut asa frumoasa, incapatanata si ganditoare, pentru ca mi-ai oferit totul si pentru ca nu mi-ai cerut nimic niciodata.

Multumesc, mama!

ONLINE

0

S-a discutat mult despre importanța Online-ului în 2009 la Zilele BIZ.
Și pot să vin să întăresc această idee, cu oarece întârziere, pentru că până și administratora mea (o doamnă trecută de 60 de ani) solicită adresele de e-mail ale locatarilor. (poate că nu știe ea să scrie corect gramatical, dar este deschisă la nou) :))) Vă dați seama când, cu un singur click și câteva atingeri de taste, eu voi putea să-i trimit apometrele prin email? WOW!

Și că tot vorbeam de oameni din „conducerea” clădirii în care locuiesc, tipul care face socotelile pentru întreținere, se semnează tandru, de fiecare dată, „Sandy”.

Inovaţie -ziua a3a, ZileleBiz

0
Miercuri, 25 noiembrie, a stat sub semnul Inovației. Cum „inovație” este un termen atât de vast (cred că din aceeași oală cu „leadership-ul”) și cum suntem o țară de „creativi”, nu era greu să găsești un proces de inovare într-o companie, așa că oricine se potrivea profilului zilei.

La prima conferință s-au reunit reprezentanți de seamă ai Nokia România, HP, GMP PR, http://www.fabryo.com/, 3M și ai Karspersky Lab România, principalul sponsor al evenimentului.

Costin Raiu, Cheif Security Expert, Karspersky Lab: „Nu ideile mută munții, ci buldozerele mută munții, dar ileile le coordonează”. A definit procesul de inovație ca o încercare continuă de a găsi produsul care te va aduce pe culmile succesului, pentru că atunci când îl vei găsi, încasările vor acoperi toate costurile realizării celorlalte 4 produse (deci 25% rata de succes?).


Valentin Deac
a venit cu o prezentare de modă veche. El ne-a provocat să fim inovativi și ne-a strecurat câteva ingrediente ale inovației: schimbarea, capcane mintale, să știi să treci peste probleme și să gândești dincolo de cei 4 pereți. Un coleg, la începutul carierei sale la Nokia, i-a explicat:

The only constant thing in Nokia is...constant change"


Și ”People who never do anything, never make mistakes” (Boswell)

Ștefan Teodorescu, Director de Marketing, Fabryo a prezentat eforturile pe care compania sa le-a făcut pentru a se adapta „crizei” și cerințelor pieței. Ne-a explicat că trebuie să fii curajos, indiferent de circumstanțe. Ei și-au schimbat formula de prezentare a vopselurilor produse și au avut doar de câștigat.

David Gawlowski, Manager Accenture, ne-a spus o mulțime de lucruri interesante. A avut un titlu luuung la prezentare, dar ne-a plăcut: ”Customer Centric Innovation as Competitive Discipline”. Tiger Woods, imaginea companiei, este un model de inovație continuă. Inovați este doar o resursă pentru companie și nu va aduce niciodată rezultate (ea însăși). Deși este criză, așteptările consumatorilor cresc, își doresc mai mult, poate chiar la prețuri mai mici, motiv pentru care compania trebuie să se focuseze pe baza actuală de clienți (costurile să atragi unii noi sunt incredibil de mari). Poți face asta, dacă:
1.îți cunoști clienții (insights, segmentare)
2. îți atingi clienții
3.Le oferi o nouă experiență (nu mai folosiți același model pentru toți, faceți o diferențiere între clienți, în funcție de dorințele și buzunarul lor)

Ne-a oferit și două exemple, Nokia și Dell. Nokia a încercat să vândă telefoane mobile și în zonele rurale. Și i-a ieșit. Dell s-a folosit de rețelele sociale pentru a pătrunde pe o piață virgină în Singapore. S-a creat un efectd e bulgăre, pentru că fiecare persoană ce-și achiziționa un Dell dacă reușea să convingă și pe altcineva, primea un discount și tot așa.

A adus și ZARA în discuție. Cumpărătorii nu vor să-și cumpere ceva care să dureze o eternitate, motiv pentru care ZARA își creează produsele doar pentru 5-6 purtări.

”A business absolutely devoted to customer service excellence will have only one worry-Profits. They will be embarrassingly large!”

(Sir Henry Ford)

Andrei Holban nu m-a impresionat cu nimic. Ideea lui revoluționară a fost ca NOI să INVENTĂM viitorul. Dar..stai.. asta nu facem deja?

Ioana Mănoiu, GMP, ne-a vorbit despre inovație, curaj și eșec. E nevoie de curaj pentru că unele idei pur și simplu eșuează și pentru că nu poți fi 100%sigur de succes în lucrurile pe care nu le-ai mai făcut. Oamenii se tem de eșec, multe idei inovatoare sunt respinse nu din cauza ideilor propriu-zise, ci din cauza sentimentelor pe care le trezesc în noi. Scoși din zona de confort, noi căutăm cu disperare să ne întoarcem acolo.

”Innovation, not instant perfection”

este deviza Google.
Aruncă un ochi și pe: www.failure101.org (learn to fall successfully).

”I didn’t fail 3000 times. I just found 3000 ways how not to create a lightbulb”

(Th.Addison)

Ștefan Tănase, Karsperski Lab, a pus punctul pe i în ceea ce privește siguranța pe Twitter (Malicious Tweets). Social Media joacă un rol extrem de important în viețile noastre. Chiar și pe site-ul lui Barack Obama, adresele lui de pe rețeleel sociale sunt plasate deasupra bugetului Americii. Ne-a arptat multe cifre, omul a venit cu lecțiile făcute. Cele mai sigure linkuri scurtate sunt cele care conțin „bit.ly”. Ne-a speriat cu viermele XSS, Koobface, atacul DDOS. Clar, calculatoarele n-au făcut lumea mai sigură, ci au adus doar mai multe modalități de a răspândi atacuri.

Ultimul workshop al zilei, la care am participat, a fost „Inovația în New Media”, un workshop care a ținut de două ori cât ar fi trebuit să țină. Și nu a fost în format workshop, ci o înlănțuire de prezentări de companii și proiecte. Singurul care a fost rupt din context a fost Bogdan Nițu, care a fost la fel de plictisit de discursurile doamnelor ca mine (nu vreau să spun înteeaga audiență,deși n-aș greși dacă aș face-o).

Lorena Manolică, GM&Owner AcencyWiz, ne-a spus pentru a 20-a oară ce e inovația și dacă e necesară sau nu. A venit și cu noște ipoteze:
1.Fiți suspicioși
2.Acționați rapid
3.Inovați inovația
...pe care le-a dezvoltat mult prea mult. Ne-a spus că haosul e ceva bun, pentru că face lucrurile să se miște. A adus în discuție și un chestionar, din care reieșea că doar 3% din cei întrebați au idei bune (le vin pe moment) la birou. Sugestia ei, să încercăm să creăm o atmosferă mai relaxată.

A dat și ea niște exemple de chestii inovatoare: o campanie după în N.Y. pentru oamenii care vor să se lase de fumat (un fel de rezoluție a anului nou). ). Și o campanie dusă de Coca Cola Zero pentru promovarea jocului ”Avatar” pe Xbox.. Și Blendtec, o campanie cu niște mixele, sub deviza ”Will it blend?”.

Și IKEA ce-a făcut pe facebook (primul user care tag-uia un produs, primea acel produs acasa). Și Curitiva (again Kiva)

Aura Tatu, Business Developer, Second Life, mi-a irosit cele mai prețioase 45 de minute din viața mea. Deși știa că e criza de timp și ne-a promis că nu va dura mult, rămânea câte 5 minute (minim) pe fiecare slide (deși la început ne spusese că ea crede că power point-urile nu mai sunt eficiente, că video e chestia care e „pe val”). Da, Second Life e cool. Da, Bucureștiul arată bine acolo. Da, costă mult. M-a distrat când a spus ceva de genul „aplaudează” în loc de ”uploadează”.

http://twitter.com/BogdanNitu, http://www.webstyler.ro/, a venit ca o briză în mijlocul verii. Ne-a prezentat niște campanii pe care le-a urmărit la Internetics (a făcut parte din juriu). Din păcate am reușit să identific doar una din ele, dar voi continua cercetarea.

Iată Deus Digital Campaign:

Zilele BIZ-Antreprenoriat

0
23 noiembrie a fost ziua dedicată Antreprenoriatului. Am ratat prima dezbatere, însă am ajuns fix înainte de a doua conferință, „Antreprenoriatul în noul climat economic”. S-a discutat, evident, despre criza (cineva-mi spunea că această Criză este cea mai râvnită doamnă din societate, pentru că este pe buzele tuturor).

Victor Safta

ne-a sugerat că am putea să creștem bugetele, dacă am investi în educație. Oamenii au nevoie de o nouă viziune, pentru că până la urmă, această criză nu este ceva devastator pentru România. Ca argument, a menționat că piața noastră este una virgină, că trebuie să ai curaj, pentru că este loc în piață.

Florin Pogonaru

s-a legat de mediul cultural românesc de business, care a avut 2 valuri: privatizările și imobiliarele. Educația este, într-adevăr, un produs de criză pentru că populația se simte sub presiune și începe să nu mai cheltuiască la fel de haotic ca înainte. Nu orice criză este o oportunitate și mai ales când o faci pe banii tăi. A dat ca exemplu de business care e în deplină floare acum: magazinele sătești. Ele vor deveni în curând super magazine și apoi ce? Sau o meserie foarte populară: coach.

Am participat și la workshop-ul „Online business models. Cum faci bani din Online?”. Pe scenă i-am avut pe Vlad Stan și pe Emi Gal (cu a lui prezentare).

Vlad Stan

ne-a explicat o strategie de a atrage un investitor. Trebuie sa mizezi în primul rând pe tine și pe echipa ta, să ai un ppt bun, nu conteaza planul de afaceri (acesta se schimbă foarte mult pe parcurs ce începi dezvoltarea ideii). Și trebuie să-ți pui următoarele întrebări:
1.De ce tu și nu alți?
2.Ce cunoștințe îmi trebuie? Sunt suficient de puternic să fiu un leader pentru echipa mea?
3.Pentru ce-ți trebuie banii? Și câți?
4.Exit strategy plan? Cum își vor scoate investitorii banii din proiect?

Emi Gal

a avut una dintre cele mai bune prezentări din cadrul acestei ediții. A venit foarte motivat, cu un zâmbet mare pe față și o poftă nebună de a răspunde la întrebări. Ne-a mărturisit că el nu știe calea de succes pentru a face bani din online pentru că el...nu a pornit cu gândul de a face bani din online și-n plus...e foarte greu. Ne-a demonstrat și cum creezi valoare în online:
1.Ideea ta de afacere rezolvă o problemă (pentru care suficienți oameni sunt dispuși să plătească)
2.Eșecul e mama învățării (Dacă tot faci eșecuri, e bine să nu le faci pe aceleași)
3.Să ai succes îți ia 19.000 ore.
4. Nu te lua prea în serios. Nimeni n-o face.
5.Vreau să schimb lumea. Pentru că pot!

Cel mai important e să îți formezi o echipă de oameni „pe care ți-ar plăcea să-i duci la munte. Să te distrezi și chiar să petreceți timp împreună”. Abia după ce i-ai adunat, gândește-te ce ai putea să faci cu ei.

Ne-a recomandat să aruncăm un ochi pe http://www.kiva.org/ (o platformă de microîmprumuturi, pentru antreprenori din ţările subdezvoltate)

Ultimul workshop al zilei: ”Do Entrepreneurs need to be Leaders?”, cu

Oliver Olson

. Recunosc, l-am ales din cauza speaker-ului, pentru că am primit o serie de referințe bune. S-a prezentat, ne-a spus mai multe despre backgroundul lui. Cu un fin simț al umorului, a afirmat: ”Like all Americans, I basically can speak American.” și „Those who can't do, teach”.
5 căi pentru a te îmbogăți:
1. Moștenire
2. Să te căsătorești cu cineva bogat
3. Să câștigi la loto (se apropie Crăciunul, așa că, fiți pe fază)
4. Să lucrezi în show-biz sau să fii o celebritate în sport
5. Să își înființezi propria companie. (Stolze-Start up)Există o mare diferență între Management (Care chiar face ceva) și Leadership-ul (care aduce doar viziunea). Noțiunea de leadership este o noțiune goală, pentru că de-a lungul timpului i-au fost atribuite atâtea înțelesuri încât acum nu mai știm care ar fi cel mai bun să-l selectăm. (E ca și cum ai întreba „ce mănânci în seara asta?” Și cineva ți-ar răspunde „Mâncare”)

E foarte simpatic fenomenul prin care oamenii de afaceri se transformă în branduri. El ne-a dat exemplul: „Dinu Patriciu e un fel de Paris Hilton!”

Un conducător bun ar trebui să fie format din standarde, rezultate, etică (Ar trebui să-l fac?), competențe (Pot să-l fac?), pasiune (Chiar vreau să fac asta?) și nevoi (Alți au nevoie de asta?).

Pentru niște lecții de calitate, aruncă un ochi și pe www.academicearth.com

Zilele BIZ

0
Zilele 23-27 ale lunii noiembrie s-au bucurat să stea sub parafa „Zilelor Biz”. Revenind la vechile obiceiuri (cum spunea un prieten), m-am afișat și eu în 3 din cele 5 zile (Antreprenoriat, Inovație, Marketing&Media). Spre deosebire de anul trecut când mergeam la astfel de evenimente, nu m-am mai dus ca să învăț, ci ca să-mi conturez și mai bine noțiunile pe care le-am însușit.

Am degustat și în 2008 acest eveniment. (m-am tot uitat în arhivă, dar văd că n-am reușit să public nimic) Oricum, diferențele între cel din 2008 și cel din 2009 au fost destul de mari. S-a trecut în sfârșit la modelul european când se caută firme care să-ți ofere și bani și să-ți dea un speaker de elită (sau nu neapărat un speaker profesionist, ci un om din conducere). În schimb, tu, ca organizator, îi poți oferi o portiță de a-și face publicitate. La modul subtil, acest lucru s-ar putea concretiza în susținerea a unei prezentări despre eforturile/procesele companiei pentru a se adapta la condițiile pieței (fie, în funcție de tematica evenimentului). În mod grosolan, și cum adesea s-a întâmplat, m-am simțit ca într-o emisiune TV ce conține plasare de produse. 5 minute despre „compania noastră e cea mai tare”, 10 minute despre „ia uitați ce produs minunat avem noi”, spus de 2-3 ori cuvântul „criză” și uite că s-a scurt timpul alocat prezentării.

Ce am învățat:


-trebuie să-mi iubesc telefonul. A rezistat cu brio zilelor încărcate de twitter-uri tastate și citite de mine
-că cei de la DonCafe au un Latte Macchiato genial
-se întâmplă și la care mai mari să nu vină speakeri. Nu scuzele sunt importante, ci lipsa lor vorbește de la sine
-Facebook-ul este the new black, cum spunea și Titus, toată lumea trebuie să-l pronunțe în prezentarea lui
-Cuvintele în engelză sunt foarte "trendy" să fie aruncate pe ici şi colo. (NU! Chiar devenise foarte agasant la un moment dat*).
(voi reveni cu detalii, pe zile. Am muuuulte, multe citate de împărtășit)

Ce NU mi-a plăcut:


-întârzierile în program. Unii speakeri și-au depășit cu foooarte mult timpul alocat (o prezentare a durat chiar și o oră, în condițiile în care limita ar fi fost de 15 min)
-speakerii (majoritatea) țineau mereu morțiș să facă o introducere. Mai precis, să înceapă cu generalități. Am auzit azi de peste 5 ori câți utilizatori are Facebook-ul. Am auzit de n ori cât de „nașpa” e criza, sau cu ce se mănâncă Social media. În contextul în care oamenii care sunt în sală dau 95 euro să participe la o singură zi, deci nu-s studenți, ci oameni care chiar sunt interesați de tema zilei, trimiși probabil de o companie care dorește să găsească anumite soluții reale la problemele pieții, de ce să îți subestimezi publicul și să vii cu informații pentru începători?
-chiar când se discuta că nu poți manipula oamenii când vine vorba de rețelele sociale, că ei vor vorbi mult și bine și că tu, ca întreprindere, trebuie să te aștepți să auzi și voci negativiste, s-a întâmplat o situație cel puțin hilară. Publicul ce era prezent la „Cyber PR” își manifesta prin intermediul Twitter-ului dezamăgirea că prezentările sunt sub nivelul așteptărilor (mai puțin ale Cr. Roșu și B.T.Olteanu), când unul din organizatori ne-a atras atenția, pe Twitter că ar trebui să ne manifestăm prin întrebări în direct, nu să ne ascundem în spatele telefoanelor/laptop-urilor. Ceea ce nu știa persoană în cauză era că speakerii erau asaltați cu întrebări, dar asta se întâmplă când nu ești prezent în sală. De păpușari nu avem nevoie.

*Da, fac facultatea în limba engleză, da, scriu pe Twitter în Limba Engleză, dar când mă întâlnesc cu prietenii, când merg la magazinul de la colț să-mi iau pâine, când conduc, eu folosesc limba română pentru că, înainte de toate, suntem români, nu?

Copil frumos si drag mie

1
Am fost întrebată de curând care a fost cel mai frumos an din viața mea. Fiind sub cronometru, am încercat să creez o poveste. Nu mi-a ieșit, pentru că nu spuneam adevărul.

Ce aș fi trebuit să spun era că cel mai frumos an din viața mea este chiar acesta, pentru că am cunoscut-o pe EA. Ea? Ea este cea mai dulce ființă, care știe să râdă necondiționat și care știe să fie sinceră până la lacrimi. Iar dacă te place, s-ar putea chiar să-ți strângă degețelul mic și să-ți spună o istorioară pe limba ei. A cucerit lumea încă de când s-a născut. A luat un puternic „10” încă din primele ei clipe pe lumea asta. Nu a trecut un an încă, dar sunt 4 ani în care ea n-a încetat să ne uimească.

Este vorba de nepoțica mea scumpă, Mălina, fetița surorii mele.


Și mi-e un dor nebun, nebun de ea... și chiar îmi pare rău că toate prostiile astea din viața mea mă țin departe de ea.

Vine Craciuuuunul!

1
Send your own ElfYourself eCards

Cel mai mare vis de pitipoanca

5

Acum câteva zile am avut plăcerea să merg la o sesiune intensivă de shopping. În Viena. Iar atracția centrală a fost magazinul Calvin Klein, în care am intrat de vreo 3 ori până m-am decis ce model de geantă doresc să-mi achiziționez. Dar mi-am luat un exemplar și am fost atât de mândră încât...

...am avut cel mai mare vis de pițipoancă!

Se făcea că mă întorsesem în București. Îmi luasem geanta mea CK și mă îndreptam spre școala de pițipoance, pardon, Academia de economiști. Când am intrat în sala de curs, am observat că TOATE colegele mele aveau geantă Calvin Klein. Nu fix același model, dar din aceeași colecție.

Și da, m-am trezit foarte supărată! :))))

Business Advice

1
Într-un manual de la facultate, am găsit următoarele sfaturi (regurile lui J.W.Marriott pentru a avea succes în universul businessului):

-Continually challenge your team to do better
-Celebrate your people's succsess-not your own
-Do it now. Err on the side of taking action
-It's more important to hire people with the right qualities than people with specific experience
-Eliminate the cause of a mistake- don't just clean it up!

Cum se agata mai nou...

12
Sunt un mare fan al rețelelor sociale. D-asta am și cont pe majoritatea dintre ele. Am atâta încredere în ele, încât pe Facebook am și numărul de telefon și adresa de e-mail oficială și id-ul de mess. Niciodată nu m-am trezit cu vreun telefon deranjant. Niciodată n-am primit vreun mail ce nu-și avea rostul. Însă, aseară, drept dovadă că hi5-ul se mută încet, încet pe Facebook, m-am trezit cu un „friend request” de la un individ. A fost timid și n-a îndrăznit să mă deranjeze, până acum 15 minute:

El: hello
El: scuze ca dau buzna asa
El: si te-am adaugat ieri si n-am apucat sa ma prezint
El: n-am zis nimic
Andreea Paraschiv: nu e nicio problema
El: as putea sa zic ca aveam treaba
El: chiar aveam
Andreea Paraschiv: noi doi?
El: dar realitatea e ca nu stiam cum sa te abordez
El: nu, eu aveam treaba
Andreea Paraschiv: ah... ok
El: te-am vazut cand mi-am facut cont pe facebook
El: mi-ai placut si uite asa...
El: am ajuns sa vb acum
Andreea Paraschiv: daca vrei sa ma agati, ia-ti gandul
El: sa agati pe cineva presupun ca inseamna sa iti propui sa ai o relatie cu acea persoana
El: nu stiu cum fac altii dar mie imi place sa cunosc intai pe cineva si apoi sa ma decid daca vreau sau nu sa am o rel cu acea persoana
El: tu pari o tipa interesanta
Andreea Paraschiv: pai nu trebuie sa-ti doresti, tocmai asta iti spuneam mai sus
El: pai nu-mi doresc
El: tipii curiosi ca mine abordeaza fetele interesante ca tine
El: deci nu ma dau la tine
Andreea Paraschiv: care-i diferenta in opinia ta dintre "abordare" si "a te da la cineva"?
El: abordare inseamna primul contact
El: cu cineva pe care nu cunosti
El: a te da la cineva
El: inseamna abordarea cu scopul de a seduce pe acel cineva
El: a
El: si am ezitat sa "te abordez" tocmai pentru ca ma temeam ca o sa crezi ca ma dau la tine si o sa ma bagi in aceeasi oala cu toti ceilalti

Ce pot să-i urez decât multă baftă și la cât mai multe gagici agățate pe net?

Evolutie

5

Pentru că am crescut, pentru că sunt mulți care mă întreabă cum pot să trăiesc „doar” cu două-trei seminarii de la A.S.E, care mă întreabă ce fac restul zilei, cred că este cazul să vă spun o poveste.

Niciodată nu am considerat că școala este suficientă pentru a mă forma ca om. Mereu am căutat să fac ceva „extra”, mereu mă înscriam la extra-activități. Am început încă din clasa I, când am vrut să merg la Clubul Elevilor să urmez cursuri de pictură și ceva cu arte plastice. N-am ajuns pictor, nici un mare artist, dar m-au motivat suficient acele cursuri încât să-mi doresc mai mult. Apoi am urmat cursuri de informatică. N-am ajuns un mare informatician, dar am învățat că trebuie să-mi organizez bine timpul ca să iau și premiul întăi, să am timp să mă joc și să merg la aceste cursuri.

Am fost în fiecare an din gimnaziu la Olimpiadele de Română și Matematică. Am luat și premii, dar am muncit mult pentru ele. Am scris pentru revista școlii, premiată 3 ani la rând cu Premiul I pe țară. Am ajuns redactor și am ajuns să am o pătrime din revistă umplută numai cu articolele mele. Începusem să scriu bine, chiar foarte bine. Tragând cu urechea pe la adulți, au auzit că ziariștii mor de foame, așa că m-am reorientat.

Am fost la un Summer School in Anglia. A fost prima mea ieșire cu adevărat importantă în străinătate. Am stat 22 de zile departe de casă și am străbătut Vestul Europei. A fost GENIAL!

Am intrat în prima clasă, la mate-info, în cel mai bun liceu din județ. Am avut a 26-a medie pe județ la capacitate și am intrat a 13-a în clasa mea. A fost un prim succes de care am fost cu adevărat mândră. La scurt timp după ce au început zilele de licean, am aflat de un program derulat de Primăria Slobozia. Se dorea să se realizeze un Consiliu al elevilor și un primar. Am fost captivată imediat de acest proiect, așa că am decis să particip.

Alegerile se făceau pe licee, în funcție de numărul de studenți de acolo, se alocau și numărul de locuri ăn consiliu. Liceul meu avea 4 locuri. Participau 40 de persoane. A fost moemntul în care mi-am dat seama că trebuie să mă individualizez cu ceva față de ceilalți. Am început să-mi gândesc o mini-campanie electorală. Mi-am făcut propriii fluturași (deși aveam dați câte o mie de căciulă, dar erau standard și plictisitori), cu afișe personalizate, sloganuri și totul. Împânzisem tot liceul. Într-o săptămână tot liceul ajunsese să mă cunoască, veneau oameni la mine și-mi spuneau ce-și doreau să se schimbe sau veneau pur și simplu să stea de vorbă cu mine.

În final, am fost între cei 4 norocoși. Am avut emoții mai mari ca la examenul de capacitate. A venit și prima ședință. Cei 21 de proaspeți aleși consilieri ai elevilor se reuniseră la aceeași masă. S-a pus problema primarului. Jumătate din noi au ales să „candideze”. Erau oameni care nu se mai văzuseră niciodată, un singur tip era mai „popular”. Din 10, au rămas 5. Apoi 4. Apoi 3. S-a votat în două reprize. În final, am rămas doar eu și tipul popular. Oricât de bun mi-a fost discursul, n-am reușit. M-am ales doar cu postul de vice-primar. Dar timpul mi-a făcut dreptate, pentru că am ajuns să fiu mai apreciată decât primarul. Și m-am implicat mult. Aveam un buget de 210 milioane pe an. Am scris zeci de proiecte si am ajutat o multime de tineri. M-am plimbat pe banii primariei in Bulgaria, am fost la mare o saptamana la niste cursuri de editare de proiecte care si in ziua de azi imi sunt de folos!

Mi s-a propus să intru în PSD, în mare vogă la acel moment, însă am refuzat. Am spus că nu voi face niciodată politică și încă îmi respect această promisiune.

Liceul a trecut repede. Am vrut să plec să studiez în Viena. M-am panicat, gândindu-mă că nu voi rezista fără familai mea și fără prieteni. De-atunci, prietenii s-au schimbat, iar familia m-a susținut mereu. Dar decizia fusese luată. Am ajuns în București, m-am plasat în Militari, am intrat la Comerț, ASE, cursuri și examene în limba engleză.

Mi-am dat seama că nu este suficient, că profesorii sunt mai mult sau mai puțini motivați să împărtășească informații prețioase cu un amărât student ca mine. Mi-am dat seama că nu mă pot angaja, așa că am ales să înțeleg mai bine câmpul muncii, analizându-l de la distanță, dintr-un ONG, care simula stilul business. Am ales
Business Organization for Students pentru că mi s-a părut că flyerul lor era cel mai bine gândit.

Am cunoscut o echipa extraordinară de oameni. Am optat pentru departamentul de PiaR, și pot să spun că știu ce înseamnă să legi un parteneriat media important, cum să scrii un comunicat, cum să relaționezi cu oamenii. Am avut un manager incredibil, o domnișoară cu valori bine conturate, prietenoasă, care a știut să ne lipească, formând o echipă puternică. Mi-a oferit insightul de care aveam nevoie să rămân și să mă implic. Datorită ei sunt și acum membră.

Undeva în semestrul 2 din anul I am participat la Olimpiadele Comunicării, sețiunea Advertising. A fost o nebunie mare, pentru că nu știam pe nimeni din echipa mea. A fost o echipă formată de un fost participant care obținuse numeroase premii. Am întâlnit-o pe Bogdana Butnar, care m-a atras mai întâi pentru stilul vestimentar, și apoi am început să-i urmăresc activitatea. Am realizat apoi că tocmai cunoscusem un mare om.

Mi-am dat seama că cel mai mult îmi place să fac strategia pentru o campanie, așa că în anul meu secund de facultate am fugit în departamentul de Marketing. Am muncit mult, și am căpătat funcția de Brand Manager. Am avut o șefă foarte energică, cu niște idei geniale, uneori mult prea copleșitoare pentru un simplu student. Am susținut-o și incurajat-o în toate activitățile ei. Am crescut și eu, o dată cu ea. Cred că a fost anul în care am cunoscut cei mai mulți oameni, anul în care mi-am creat un network personal foarte bogat. Nu am căutat prieteni, ci am căutat să găsesc oameni puternici, care să mă motiveze (știu, știu, în primul rând trebuei să te motivezi singur), am căutat un fel de „muză”. Am furat ce era mai bun de la fiecare (sau cel puțin am încercat).

Am un prost obicei să analizez oamenii. Să le pătrund în gânduri, să le analizez cuvintele. Poate că par timidă la început. Ai grijă, pentru că eu nu stau degeaba. Sunt ca un leu care-și analizează prada. Am avut plăcerea să citesc câteva cărți de psihologie. Am avut norocul să am o mama dublu licențiată în acest domeniu care m-a învățat multe. Așa că, te rog, nu-ți subestima niciodată „adversarul”!

Am ajutat și la organizarea unei nunți. Am fost de 4 ori domnișoară de onoare. Am ajutat la organizarea numeroase proiecte în B.O.S în acești doi ani. Ah..și am călătorit mult! Și am fost la și mai multe conferințe...

Acum, mă găsesc la începutul unei toamne fierbinți, unde trebuie să îmbin realitatea cu visele mele. Acum sunt tot membră a B.O.S-ului, sunt mai fericită ca oricând și mai ocupată ca niciodată. Sunt Marketing Manager, am ajuns și eu în conducerea acestei asociatii studentesti. Voi fi team-lider și consilier și mentor pentru câtiva tineri minunați. Acum suntem în perioada de recrutări, mai durează încă pe 20, așa că, dacă ești interesat, dă o fuga pe www.bosromania.ro pentru mai multe detalii. Am gândit strategia pentru acest proiect, am realizat brieful pentru Advertising. Am parte de 2 colege minunate în departamentul meu, care m-au ajutat și m-au susținut în acest proces. Am avut miercurea trecută un eveniment de prezentare și un party, care m-au făcut să dorm câte 4-5 ore pe noapte, dar n-am regretat niciun moment asta.

Acum sunt Project Manager pe un proiect pentru Săptămâna Antreprenoriatului. Sunt agitată pentru că trebuie să îmi dau testul de limbă pentru admiterea la Master. The sooner, the better, dar problema mea este lipsa timpului pentru a mă pregăti. Trebuie să-mi planific și mai bine activitatea. Mi-am reactivat și vechea pofta de a-mi crea propria afacere, de event planning&organizing. Am realizat că mă pricem și că am niște idei frumoase și o răbdare incredibilă când vine vorba de detalii. În două săptămâni deja voi cunoaște noii membrii. Îmi voi cunoaște departamentul. Va trebui să-i trăinuiesc, să-i ajut să înțeleagă cu ce se mănâncă marketingul și trebuie să le prezint persoane îndrăznețe și care au reuși în acest domeniu. Trebuie să mai dau și pe la facultate (am un curs unde mi se dă etst în fiecare săptămână și două seminarii unde am mereu temă+tonele de proiecte cerute de A.S.E). Trebuie să mă și distrez. Trebuie să și iubesc. Trebuie și să dorm și să-mi vizitez familia cât mai des.

Pauza

0
Am făcut o pauză mai lungă. M-am concentrat pe cei dragi. Mi-am vizitat bunicii, după jumătate de an. Am stat acasă, cu părinții, mai mult decât o făceam de obicei. Am însoțit-o pe mama în prima ei zi de școală (este profesor la învățământul primar și doar ce a luat o noua serie de boboci să-i facă oameni buni și cunoscători de carte). Mi-am ajutat sora să-i organizeze botezul îngerașului ei. Mi-am vizitat rudele. Mi-am văzut un nepot pentru prima dată. Mi-am ajutat părinții să fie puternici și să treacă peste durerile aduse în sufletul lor de un deces. Mi-am încurajat prietenii să-și urmeze visele. Nu am avut timp să mă gândesc la mine, pentru că bucuria de a fi alături de ei am simțit-o mai puternică decât orice.

Sper că, citind puțin despre activitatea mea din ultima lună, mă veți înțelege și-mi veți uita...uitarea.

Tine povestile copilariei departe de spital!

0
O campanie tristă, marca a Pasi catre viata, ce necesită suportul nostru...


If it ain't Dutch, it ain't much!

5
...sau de ce vreau sa studiez in Olanda! (Master programme)

Eu si el

3


Știam că nu e nevoie de nimic mai mult decât de respirația lui agitată pe umărul meu.

Ori de câte ori îmi întâlnea privirea în calea lui răvășită, mi-o sfămâma fără pic de cruzime și fără grabă. Îmi analiza atent chipul, se uita la vasele de pe gât cum mi se umflă, asculta atent bătăile grăbite ale inimii, îmi strângea puternic mâinile de parcă ar fi fost un chirurg plastic în căutarea unei muze.

Zâmbeam ca un drogat. Neîncetat. Și ascultam liniștea ce ne înconjura. Și nu mă gândeam ce va fi mâine. Nu mă gândeam la ce a fost ieri. Eram acolo, iar el era lângă mine. Al meu.

Urban Soup Night

4

Ma bucur ca am reusit sa cunosc anul acesta o multime de oameni minunati si sunt sigura ca sunt multi alti "tweepeps" ce merita atentia noastra. De 9 ani tot ma implic in activitati de voluntariat, insa niciodata nu am fost atat de aproape de oameni si de nevoile lor.

Aseara am fost La motoare sa ajut la "fabricat" de limonada. Voluntari au fost destui, asa ca am ajuns doar sa fac o mica donatie si sa-mi savurez paharul de limonada alaturi de niste oameni tare simpatici mie (cum ar fi Simona Stanescu, Buddha, Adrian Ciubotaru, JustForFun).

Azi am ajuns la "Urban Soup Night", in parcul Tineretului, care-si dorea sa stranga bani pentru spitalul de copii Grigore Alexandrescu, acceptand donatii de la tinerii doritori de supa. Am ramas placut impresionata sa vad copilasi de 5-6 ani care stateau la coada sa ia o portie de supa (Eu stiu cat fugeam de supa cand eram mica... ce se schimba vremurile, maica!).

A venit lume multa si buna, m-a deranjat un nene gras pentru ca i-am surprins o conversatie telefonica in care se confesa "numai bloggari jegosi pe aici...", dar l-am parat si s-a facut dreptate (thanks to Adrian. Am vazut domnite frumoase care au sarit imediat in spatele meselor sa ajute la taiat/ pus/ amestecat... Oameni multi, harnici si mancaciosi! :) Si sa nu-l uitam pe maiestul bucatar, Copolovici!










Am avut parte si de o poveste irlandeza, spusa de trupa de dans Irish Way.




De la agonie la extaz

0
[Ne place sa ne desfatam cu un preludiu siropos.] E intuneric. Alerg nebun prin intuneric, urmarita parca de 2 faruri enervante...cand, parca-l vad... Imi vantura ceva puternic in fata si ma roaga sa fac o pauza din fuga mea si sa trag pe dreapta. Deschid timida geamul, de parca l-as lasa sa intre. El zambeste prelung si intinde mana, ce parca ar cere ceva. Apoi imi sopteste cateva cuvinte care trec pe langa mine ca prin ceata. Vroiam sa fug, sa merg mai departe, nu intelegeam de ce atunci si acolo.

Si el insista: "Actele la control". Ii arunc un zambet, un carnet si o carte de identitate. Si zambesc, din nou: "Nu stiu unde sunt actele masinii, am imprumutat-o de la PRIETENUL MEU pentru un drum scurt pana in oras. Lasa-ti-ma sa le caut" Dar care este nevoia ta? Ce gandesti acum?mi-ar fi placut sa-l intreb... In schimb, i-am spus si eu, timida: "Dar pentru ce...?"

El, apasandu-si palaria pe cap: "Folositi proiectoarele intr-o perioada in care n-ar trebui".
Eu, ma arat ingrozita "Proiectoare? Ce proiectoare? Nici nu stiam ca are asa ceva masina aceasta. De unde pot sa le opresc?" Si-i inmanez asigurarea. Talonul inca nu aparuse din teancul mare de acte in care scormoneam de 4 minute. Dar pe el parea sa nu-l deranjeze, decolteul meu ii tinea o companie calduroasa.

Se uita si pe talon: "A expirat rar-ul. Uitati-va aici! Ce data este?" Eu:"20.08.2009" El "9 puncte penalizare pt asta, 550 lei amenda, si va trebui sa va retin si talonul. A, si se mai adauga inca 2 puncte de la proiectoare" Simteam ca se anunta o dragoste nebuna. "dar nu stiam...Nu e masina mea, dupa cum v-am mai spus... a trebuit sa merg sa ...fac...niste cumparaturi...pt sora mea...ca doar ce a nascut"(acum 2 luni, dar ce mai conteaza?) si...ma grabesc...ca sora mea....Dar nu putem sa ne intelegem?"

El:"Dar ce intelegi prin a ne intelege?"
Eu, ma uit stanga-dreapta, realizez ca sunt in Buftea si ca habar n-am unde ar putea fi urmatorul bancomat (stiti, serviciile se platesc), scot 100 de lei, cat mai aveam in portofel, si-i intind.
El:"Domnisoara, ma jignesti. Vrei sa'ti mai dau eu? sau ce?" Si scoate un teanc de cateva milioane... [a produs bine in seara asta, ma gandesc eu] Eu"ma scuzati...[...]" Intre timp privirea-mi devine incetosata, pun fata de "cute puppy face". Simteam cum l-am patruns. Dar el pleaca. Iar eu incep sa plang, de nervi, si-l sun pe posesorul masinii pentru a-l instiinta de minunatul cadou.
[...]

Se intoarce. El zambea larg. Eu ma chinuiam sa-mi sterg lacrimile. El, "te rog nu mai fi trista". Eu ma uit confuza. Imi da actele mele si talonul masinii [ceea ce insemna ca scapasem de cele 9 pt si sa irosesc banii pe amenda aia infioratoare]. "uite...semneaza aici si aici si aici si, te rog, zambeste. uite...ia numarul meu si daca vei mai avea vreodata probleme..sau pur si simplu sa vorbesti cu cineva..."

AAAAaadica...e a doua oara cand ma opreste si pe mine un politist....si e a doua oara cand un politist incearca sa ma agate?!?? [si el care-mi batea obrazul ca am putut sa-l jignesc prin a-i oferi mita].

[Am scapat doar cu o amenda de 360 lei, pe motivul ca "nu a prezentat toate actele necesare..."]

Anybody up for some synchronized swimming?

0


De nebuni dai...la tot pasul! Și nu mă înțelege greșit, n-am nimic cu ei, atâta timp cât sunt niște nebuni simpatici. Spre exemplu, în vara aceasta, în timpul călătoriei mele pe o insulă spaniolă, am dat peste un exemplar (sau mai bine zis, ea a dat peste mine pentru că s-a cazat la câteva zile după ce trecusem pragul hotelului). Hotelurile din această staține erau toate foooarte vechi, însă puternic construite. Al nostru avea o formă de L mai curbat și în interior avea o maaare piscină (vă povestesc asta pentru a vă demonstra fenomenul de ecou ce se forma dacă vreun sunet mai înalt se propaga).

Într-o dimineață, undeva pe la 8, o oră destul de greu de digerat după ce ai petrecut toată seara, se aude o voce bărbătească țipând de zor: ”Wake Up! Come on, people, wake up! You’re missing the partyyyy!”. M-am întors pe partea cealaltă, ignorând-o.

Peste câteva ore, stând la piscină, aud aceeași voce. Curioasă, arunc priviri stânga-dreapta. O văd: o tipă cu aspect voluminos, undeva la 35 de ani, british 100%, care se chinuia de zor să se îmbrace într-un fel de halat de unică folosință. După ce l-a dat gata, a început să înfășoare de jur-împrejurul grupului ei de prieteni (și erau muulți) o bandă (ca acelea pe care polițiștii le folosesc pt a separa ”crime scene”-ul). S-a întins pe marginea piscinei, și-a ridicat picioarele în aer și a început iar să țipe:

Anybody up for some synchronized swimming?



(Dacă ai ochi destul de buni, o poți vedea aici pe nebună, este cea îmbrăcată în alb, cu pălărie albă)

Mihnea

1

Vă spuneam mai demult că s-a născut ultimul Paraschiv. Acum avem 10 luni, cam 11 kilograme și ne place să tragem fetele de păr...

Pare inofensiv, nu?

Dupa ce ne-am împrietenit:


Și rezultatul final nu pot să-l fac public...

O bucata de Maramures

0

Vă voi spune un secret. M-am săturat să caut în alte părţi ceea ce aş putea găsi chiar în propria "orgadă". Am pus punct plimbărilor în străinătate pentru ca am găsit un colţ de rai, o căsuţă în inima munţilor maramureşeni, în Borșa, care-ţi umple sufletul de pace şi fericire imediat cum intri pe uşa ei.

Şi cum nu sunt egoistă, m-am gândit să vă povestesc şi vouă despre ea. O poveste în imagini, pentru că imaginile au un impact mai mare decât cuvintele:


















(doamna Mirela, sufletul și ochii acestei case)






Și dacă doriți să puneți pauză grătarelor și lăfăitului în leagăn sau pe gazon, sunt o mulțime de obiectve turistice pe care le puteți vedea. Începând cu îngrijitele porți ale caselor:

Sau puteți pleca chiar cu o soție, dacă vedeți în fața casei un copac decorat cu oale și ulcele:

Puteți ajunge și la Mănăstirea Bârsana (dacă nu ești o fire credicioasă, poți intra macar să te joci puțin cu niște căprioare sau să te bucuri de flori):







Sau o plimbare cu telescaunul și eventual un popas de o noapte cu cortul în vârful muntelui. Poți vedea și Cascada Cailor și vă puteți avânta într-o călătorie mai periculoasă, pe munți cu ATV-urile, însoțiți de un ghid montan care nu vă va face viața mai ușoară. Cu siguranță vă veți întoarce cu niște povești frumoase de spus la nepoți. Puteți să profitați de ocazie și să vă plimbați cu mocănița. Un week-end cu siguranță nu-ți va fi suficient!

-----
Datele de contact ale proprietarei: Mirela Timiș, 0744828763
Str.Lacului, 2/A, Borșa, Maramureș.