Se cauta sot urgent, nunta pe 19 iulie!!

4


De cateva luni tot alerg. Zile intregi ma lupt cu trafic, temperaturi puternice si multe magazine. De vanzatoare proaste si enervante nici nu are sens sa povestesc. De aglomeratia din trafic, de minunatele mirosuri din autobuze, de mosii vestnic prezenti in ele nici atat... Nu are sens. SUnt subiecte fumate si traite de noi toti aproape in fiecare zi. Am ajuns sa ador zilele in care apuc sa stau in casa. SI atunci totul devine calm si relaxant si dorm, si citesc si stau pur si simplu ore nebune pe net [motiv pentru care, probabil, laptopul meu s'a sinucis azi].
Si pana la urma de ce atata forfota? De ce alerg atata? Motivul este unul simplu si placut:

au mai ramas 3 saptamani pana la nunta surioarei mele!!

Asa ca alergatura mea se transforma intrun gest total "ne-egoist" [fie, recunosc, mai putin timpul in care mi-am cautat mie elemente de vestimentatie]. Invitatii, plicuri, amintiri, flori, ornamente si alte minuni.. le cunosc pe toate! :P
Un moment socant pentru mine l-am trait aseara. Am fost cu parintii mei la 3 familii, vechi prieteni, pe care nu-i mai vazusem de cand eram de-o schioapa. La un moment dat, o doamna ma intreaba "Si... asa tanara te mariti, draga?" Am clacat. Niciodata nu ma gandisem la asta. Adica da, poate ca am visat si eu la o rochie alba, dar in niciun caz ca o voi purta la 20 de ani. Atunci mi-am dat seama ca am gresit si la urmatoarea familie m-am prezentat inca de la inceput ca fiind "Andreea, fiica cea mica, in calitate de domnisoara de onoare si atat". Acesti oameni parca au fost usurati sa auda asta...

ps:cred ca o s-mi iau o diploma in meseria de "domnisoara de onoare". Deja e a 4a nunta...

Maraton

0

Sunt atta de lenesa cateodata.... Imi vin idei... comunic idei..dar nu ajung aproape niciodata sa le si notez, sa le imortalizez intrun blog. Si nu ramane nimic din toata forfota ce-o port in cap, decat imaginea unui om superficial...

What is it with men and football!?

0

No, seriously now!

Aseara, spital.

1

Stateam singura pe un pat alb. Totul, in jurul meu, era mult prea confuz pentru a mai identifica o bucata de realitate. Eram intinsa si parul meu ma gadila fin pe-o urche. Imi era frig. Si inca ce frig. Cineva imi ridicase bluza si-mi aruncase o bucata de cearsaf alb pe mine. Murisem? Nu. Inca auzeam voci. Totusi, nu reuseam deloc sa deslusesc ce spuneau. S-a apropiat o fata de mine, a luat cearsaful alb si a inceput sa lipeasca pe mine 6 chestii. Mi-a prins mana stanga intr-un tub de plastic, ce se umfla si se desumfla temporar-probabil ca sa-mi aminteasca faptul ca inca eram prezenta. Mi-a luat si mana dreapta. Atunci m-am speriat. Am simtit cum un ac intra adanc in vena mea obosita. Parca am auzit "nu-ti face griji! Stiu ce fac!". Dar nu intelegeam cum sa nu imi fac griji. Nu mai stiu de mult ce inseamna sa stai fara griji si de ce as fi facut in seara aia o exceptie?!
Si a plecat. Si am ramas iarasi straina intre atatea umbre si paturi albe. Aveam insa un nou prieten: mana mea dreapta era conectata la un sac mare, cu un lichid transparent, din care picura lenesa o substanta.
Cand s-a intors, a venit inarmata cu o noua siringa. A inceput sa o injecteze in mine. Tin minte ca-mi spunea ca daca mi se face cald sa-i spun. La cat de frig mi-era nu cred ca as mai fi putut simti caldura. Stateam acolo intinsa pe pat ca un scoler curios si rusinos in clasa I. Oare cum va fi? Oare ce-mi va face? Oare de ce sunt aici? Si multe alte intrebari ma chinuiau pe mine si pe piticul de clasa I.
Dupa o ora si un pic, prietenul meu, sacul cel mare, era gol, pentru ca al meu corp, ca dupa o seceta accentuata, sorbise pana si ultima picatura. Imi amintesc ca asistenta mi-a spus ca un astfel de sac trebuia sa se goleasca in 2 ore si jumatate. Eu l-am sorbit intr-una...

[multumesc lui Alex H pt poza]

Marti. Martea.

4

Din totodeauna am stiut ca zilele de marti trebuie evitate. Ah...si le-am urat atat de mult. Mi se pare ca totul a inceput in clasa a9a, primul meu an de liceu. Martea avea pe atunci doar 2 ceasuri rele: chimia si fizica, scurgandu-se coplesitor si mai ales succesiv. A continuat intr-a 10-a cu meditatia la engleza?! de care nu aveam chef niciodata si nici profa parca nu avea chef de mine si totul trecea atat de greu... Intr-a 12a cele "3 ceasuri rele", cum zice folclorul s-au intrgit, uneori se faceau chiar 4, pentru ca martea, dupa-amiaza, savuram din plin meditatia la romana. De aceasta data, profesoara era mult prea entuziasmata si cu chef de munca. O ora si jumatate-2 doar ma asculta din ce avusesem de invatat (cam cate 3 opere per sedinta). Spre final ceasurile rele nu mai erau chiar atat de rele pentru ca reusisem sa gasesc o cale sa trisez, un format de "copiat oral"... SI ceasurile s-au transformat din rele in...lungi si apasatoare [deh, venea bacu`].
Astazi a fost o zi clasica si tipica de marti. Cum am inceput-o? Am fost trezita de o simfonie mirifica realizata de iepurele meu crizat care rodea de zor prin balcon la o bucata de lemn vechi, acompaniata pe fundal de zgomotul uzinarilor de pe santierul aruncat langa blocul meu. Mi-am facut curaj, m-am ridicat si m-am mutat la celebra masa [celebra pentru mine, evident, un fel de masa a torturii pentru sezonul estival de sesiune]. Am ajuns la concluzia ca ma durea prea rau capul spre a mai retine ceva legat de statistica. Totusi nu m-am dat batuta. In urmatoarea jumatate de ora, nu numai ca am capitulat, dar am si varsat un kil de apa pe laptopul meu scump [iertare, stapane!] [macar stiu ca ma iubesti, cu bune, cu rele, ca mi-a ramas fidel si dupa aceasta schema de agresiune majora], am spart decorul meu pascal [o minunatie de 4 oua uitate undeva pe bar- cam off-season, stiu, stiu] si m-am si fript la mana [rusine sa-mi fie ca am incercat sa-mi intind parul cu placa intro zi de marti].
Cu toate astea, mi-am revenit repede. Am plecat la scoala, sa dau examenul. Pe drum am descoperit ca nu mai ma tinea motorina pt un drum de slobozia [era un plan pentru aceasta seara]. No worries. Se rezolva.[how?!]
A inceput examenul. S-au impartit subiectele. Hocus-pocus, ce-mi poate pica mie? Fix tipul de problema pe care nu stiam sa-l rezolv. Stanga-dreapta, nimeni pe subiectul meu. [Asta cum se mai rezolva?] La un moment de maxima incredere in mine, pac, scot copiuta [una dn cele 4] din buzunar. Ma tot fatai eu in banca sa nu ma observe niciuna din cele 3 supraveghetoare [again, 3 ceasuri rele, 3 supraveghetoare, zici ca's intrun basm...]. De atata fatait o vad pe copiuta mea scumpa de 1 pe 1 cum se scurge atrasa de gravitatie pe podea. O asistenta fix langa mine. Copil bleg si emotiv cum sunt, m-am inrosit... [si daca speri sa-ti spun acum ca m-a prins copiind, te inseli! :P] Incerc sa pun piciorul pe ea. Evident, l-as pune, daca as sti unde a aterizat. Astept... Ma mai foiesc. Ma fac ca scap un pix, dau de alta copiuta...o arunc mai incolo, incerc sa-mi vad de lucru. Peste jumatate de ora o recuperez.
Predau lucrarea. Plec. Tocuri inalte. Experiente noi. Ma duc la un suc in Amzei sa-mi mai linistesc creerul, pentru a-l pregati de sedinta-sedinta la BOS, evident. Pana acolo, simt cum se dezvolta 3 batai. Fericire. :| Beau o cafea, ma uit la ceas, 4.50. Fugi!!!
Ajung. Ce sala? 1202. Fericire, iar, trebuie s aurc 2 etaje. Hop top, sus. A...am uitat sa spun scopul sedintei: alegerea noului board BOS, eu candidata pt postul de marketing manager-cercetare si strategie. A fost al 2lea departament care si-a sustinut candidatura. Eu am intrat prima, inca dominata de migrena provocata de statistica. Nu mi-a iesit. Parca am avut prea multa incredere in mine si m-am chinuit prea mult sa obtin zambete. Adversara mea a fost mult mai punctuala. Dovada a si castigat. Felicitari, Adelina! BOSul e cu siguranta pe maini bune!
TOtusi, parca prea multe failures in viata mea in ultima perioada: mai intai Olimpiadele, acum BOSul. Trebuie sa-mi revin!

ps: NU mai vreau zile de marti! Cand o sa fiu mare, o sa schimb duminica pe marti, si o sa stau mereu ascunsa in casa, undeva intro camera goala. How hard can it get?